Inundații Spania. Un ROMÂN a fost salvat de un vecin de la ÎNEC: „Am stat patru ore în apă, el a luptat patru ore ca să mă poată scoate”

Publicat: 02 11. 2024, 15:44
Actualizat: 02 11. 2024, 19:14
Foto: Profimedia

Inundaţiile catastrofale care au avut loc săptămâna trecută în sud-estul Spaniei s-au soldat cu cel puţin 211 morţi, potrivit celui mai recent bilanţ comunicat sâmbătă de premierul spaniol Pedro Sanchez. Sanchez a anunţat că executivul său va trimite încă 5.000 de militari în zona afectată din provincia Valencia. Oamenii din localitățile de lângă Valencia s-au mobilizat și vin cu camioane sau mașini personale să aducă mâncare, apă și produse de igienă pentru sinistrați. Un român a povestit corespondentului Antena 3 CNN Laurențiu Rădulescu, că a fost salvat din apă de un vecin care s-a chinuit timp de patru ore să îl ridice cu o funie.

Printre miile de voluntari sunt evident și români

Unul român a fost la un pas de moarte. El a povestit corespondentului Antena 3 CNN cum a fost salvat la limită de un vecin: „Un vecin de-ai mei a aruncat o funie și m-a tras la etajul unu. Am stat patru ore în apă, el a luptat patru ore ca să mă poată scoată. La ora 14:00 când apa era până la brâu am putut să ies de acolo”.

1700 de oameni despre care nu se știe nimic

La operațiunile de căutare a supraviețuitorilor participă sâmbătă 1000 de militare, în timp ce zona e survolată cu elicoptere care încearcă să ajungă în zonele foarte greu accesibile din zona Valenciei, pentru că sunt foarte multe localități afectate. Zeci de mii de case au fost inundate, iar în subsoluri e apă de 2-2,5 metri.

Presa spaniolă scrie despre aproximativ 1700 de oameni despre care nu se știe nimic. Toate aceste persoane sunt în continuare blocate și nu pot fi contactate.

Citiți și: Marcel CIOLACU merge să sprijine românii din VALENCIA: Vom avea un centru logistic, fiindcă s-au pierdut și documente