Investigația din cauza căreia Aleksei Navalnîi ar fi fost otrăvit, publicată de echipa acestuia
Echipa disidentului rus Aleksei Navalnîi a publicat ancheta realizată de acesta înainte de a fi otrăvit, despre corupția din Siberia.
Investigația, publicată pe site-ul oficial al lui Navalnîi luni, dar și pe pagina sa de YouTube, susține că 18 din cei 50 de aleși locali din Novosibirsk, al treilea cel mai mare oraș al Rusiei, dețin sau sunt reprezentanți ai unor companii din domeniul construcțiilor, informează Europa Liberă.
De asemenea, în cadrul anchetei sunt prezentate informații detaliate cu privire la proprietățile și activele aleșilor locali și ale rudelor acestora, iar Navalnîi face apel la cetățenii din Novosibirsk să îi voteze pe reprezentanții opoziției în cadrul alegerilor locale de luna aceasta.
Novosibirsk și localitățile din apropiere înregistrează un boom imobiliar, mai ales ca urmare a unor proiecte finanțate de către Guvern, ceea ce a ridicat semne de întrebare cu privire la eventuale conflicte de interese.
În investigaţie, Navalnîi vorbeşte despre câţiva oameni de afaceri, membri ai partidului președintelui Vladimir Putin, care ar fi pus monopol asupra domeniului construcţiilor. Practic, toate clădirile din oraş ar fi ridicate de către deputaţii regionali din partidul lui Putin, care şi-au făcut o avere impresionantă din acest domeniu.
În urma publicării anchetei au apărut și voci care susțin că dezvăluirile făcute de Navalnîi ar fi unul dintre motivele otrăvirii sale.
Aleksei Navalnîi este încă în comă
Navalnîi se afla într-un tur al Siberiei, inclusiv la Novosibirsk, în contextul în care luna aceasta au loc alegeri municipale.
Acesta a început să se simtă rău în timp ce se afla la bordul unui avion care îl transporta de la Tomsk la Moscova, pe 20 august.
Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a fost internat într-un spital din Omsk, iar câteva zile mai târziu a fost transferat în Germania, unde se află la Terapie Intensivă, în comă indusă.
Membrii echipei sale susțin că acesta ar fi fost otrăvit în aeroportul din Tomsk și l-au acuzat pe președintele țării, Vladimir Putin, că ar fi ordonat asasinarea disidentului.
Autoritățile de la Moscova au negat acuzațiile, iar procurorii ruși au decis că nu se impune declanșarea unei anchete în cazul presupusei otrăviri a lui Navalnîi.