Prima pagină » Știri externe » IPOTEZA ANCHETATORILOR: Copilotul zborului Barcelona-Dusseldorf A PRĂBUȘIT avionul în mod INTENȚIONAT

IPOTEZA ANCHETATORILOR: Copilotul zborului Barcelona-Dusseldorf A PRĂBUȘIT avionul în mod INTENȚIONAT

AVION PRĂBUȘIT ÎN FRANȚA. Copilotul avionului Germanwings căzut în urmă cu două zile în Alpii francezi era conștient și a prăbușit intenționat aeronava cu 150 de oameni la bord, în timp ce căpitanul era blocat în afara cabinei, potrivit unui anchetator francez, citat de New York Times.

AVION PRĂBUȘIT ÎN FRANȚA. Anchetatorii francezi care investighează prăbușirea avionului Germanwings în Alipii francezi, în urmă cu două zile, în timpul unei curse pe ruta Barcelona-Dusseldorf, au declarat, joi, într-o conferință de presă, că informațiile de care dispun în acest moment indică o prăbușire intenționată a aeronavei de către copilot. Concret, copilotul, un german în vârstă de 28 de ani pe nume Andreas Lubitz, a rămas singur în cabină, după ce căpitanul de zbor a ieșit și nu a mai putut intra. Pe urmă, copilotul a început voluntar coborârea, cu ceea ce, în acest moment, pare să fi fost o intenție de a distruge aeronava. Pasagerii nu și-au dat seama de ce se întâmplă decât în ultimul moment, pentru că strigătele se aud cu câteva clipe înainte de impact, au explicat anchetatorii.

Anterior, un anchetator care se ocupă de accidentul aviatic produs marți în sudul Franței a declarat că înregistrările vocilor arată că un pilot a părăsit carlinga înainte ca avionul să piardă altitudine și nu a mai putut intra înapoi, relatează New York Times, în ediția electronică. O interpretare care a apărut în urma acestor informații este aceea a unei posibile sinucideri a pilotului rămas în cabină, scrie Le Figaro. O altă variantă este că pilotul din afara cabinii a uitat codul de cinci cifre cu care ar fi putut intra. Totuși, un expert în aviație citat de francezii de la BFMTV îndeamnă la rezervă în speculațiile din jurul informațiilor dezvăluite până acum pe baza examinării cutiei negre.

UPDATE 17:40 Foștii colegi de școală ai copilotului le-au spus jurnaliștilor germani că Lubitz și-a întrerupt pentru șase luni, în 2009, pregătirea în pilotaj, din cauza unui episod de sindrom burnout sau depresie, informează un jurnalist de la Der Spiegel. Sindromul burnout este o tulburare care apare pe fondul unei expuneri prelungite la stres. Întreruperea pregătirii lui Lubitz a fost un subiect discutat și în conferința de presă de astăzi a directorilor Lufthansa și Germanwings, însă aceștia au dat asigurări că, la reluarea pregătirii, un pilot trece din nou prin toate testele care să îi ateste competența.

UPDATE 16:20 Casa familiei copilotului este păzită de poliție. Familia Lubitz a mers în Franța, în zona în care s-a produs tragedia.

UPDATE 15:45 Directorul Lufthansa a explicat în detaliu cum se intră în cabină: urmare a atentatelor din 11 septembrie, ușile cabinei au fost ranforsate pentru a nu putea fi deschide nici măcar sub focuri de armă. Dacă unul dintre piloți iese, pentru a merge la toaletă spre exemplu, la întoarcere sună o sonerie. Cel rămas înăuntru poate vedea pe un monitor cine e afară și apăsa butonul pentru a-i permite accesul. Pentru a împiedica situația în care persoana rămasă în carlingă e inconștientă, există și un cod pe care cel de afară îl tastează. Totuși, persoana dinăuntru poate activa o blocare a ușii, pentru cinci minute. „Fie codul nu a fost tastat, ceea ce nu are sens pentru că toată lumea îl știe, fie ușa a fost blocată din interior”, a spus directorul companiei.

UPDATE 15:35 Directorul Lufthansa: „Trebuie să acceptăm că avionul a fost prăbușit în mod intenționat, se crede că de către copilot. Am rămas fără cuvinte. Suntem șocați și nu ne-am fi gândit că situația poate fi mai gravă”. Reprezentantul companiei a descris scurta carieră a copilotului, accentuând că nu a existat niciodată vreo abatere sau vreun motiv de îngrijorare cu privire la el și că nu există niciun fel de incidiciu cu privire la vreo legătură cu o organizație teroristă.

UPDATE 15:30 Ministrul german al Transporturilor, Alexander Dobrindt, a descris, într-o conferință de presă, drept „șocante” dezvăluirile anchetatorilor francezi privind o prăbușire provocată intenționat de copilotul Andreas Lubitz. Ministrul a precizat că nu este deloc neobișnuit ca un pilot să iasă din cabină după ce se ajunge la altitudinea de croazieră.

UPDATE 14:40 El Pais publică o poză în care ar apărea copilotul Andreas Lubitz. Imaginea a fost luată de pe pagina de Facebook a lui Lubitz, care a fost desființată între timp. gândul nu a putut confirma independent că în imagine este Lubitz.

UPDATE 14:00 Investigatorii francezi au stabilit că zborul Germanwings Barcelona-Dusseldorf a fost prăbușit în mod deliberat, în Alpii francezi, de copilotul aeronavei, e declarat unul dintre anchetatori, într-o conferință de presă. „Interpretarea cea mai plauzibilă pentru noi este că respectivul copilot a refuzat să deschidă ușa și a acționat butonul pentru începerea coborârii. A acționat butonul din motive neștiute în acest moment, dar cu ceea ce poate fi interpretată drept o intenție de a distruge avionul”.

Brice Robin, anchetator: „Copilotul nu a răspuns la nimic. În cabină, era o liniște desăvârșită. Cred că victimele și-au dat seama de ce se întâmplă în ultimul moment, pentru că pe înregistrarea pe care am ascultat-o noi, strigătele se aud abia în ultima clipă, înainte de impact”.

Germanwings a făcut publică identitatea copilotului, care era un cetățean german pe nume Andreas Lubitz, în vârstă de 28 de ani. Lubitz a fost angajat de companie în septembrie 2013, direct după formare, și avea 630 de ore de zbor la momentul tragediei.

Un oficial militar de rang înalt implicat în anchetă a descris o conversație „foarte plăcută, foarte calmă” între piloți în prima parte a zborului de la Barcelona către Dusseldorf. Apoi, înregistrarea audio arată că unul dintre piloți a părăsit carlinga și nu a mai putut intra.

„Tipul de afară ciocăne ușor în ușă și nu îi răspunde nimeni”, a afirmat anchetatorul. „Apoi bate mai cu putere, și niciun răspuns. Nu primește niciun răspuns”, a declarat el. „Poți auzi cum încearcă să spargă ușa”, adaugă anchetatorul.

În vreme ce căpitanul fusese era un pilot experimentat, cu peste 6.000 de ore de zbor, copilotul s-a alăturat companiei Germanwings în septembrie 2013, direct după formare, și avea 630 de ore de zbor, a anunțat Lufthansa.

În timp ce înregistrarea audio oferă o perspectivă asupra circumstanțelor care au dus la accidentul de marți dimineață, aceasta lasă și multe întrebări fără răspuns.

„La finalul zborului, celălalt pilot este singur și nu deschide ușa”

„Încă nu știm motivul pentru care unul dintre indivizi a plecat”, a declarat el sub acoperirea anonimatului. „Dar ceea ce este sigur este că la finalul zborului, celălalt pilot este singur și nu deschide ușa”.

Datele înregistrate de cutia neagră par să adâncească și mai mult misterul care înconjoară acest accident și nu oferă indicii cu privire la condițiile sau activitatea pilotului care a rămas în carlingă. Coborârea de la 11.500 de metri în aproximativ zece minute a fost alarmantă, dar suficient de graduală pentru a indica faptul că avionul Airbus A320 nu a fost avariat în mod catastrofal. În niciun moment în timpul coborârii nu a existat un dialog între carlingă și controlorii de trafic aerian sau un alt semnal de urgență.

Când avionul Germanwings s-a prăbușit în zona muntoasă de la nord-est de Nisa, avea suficientă viteză pentru a fi pulverizat, provocând moartea tuturor celor 144 de pasageri și șase membri ai echipajului și lăsând în urmă puține indicii.

SURSA: New York Times

De ce nu au comunicat piloții cu controlorii de trafic?

Autoritățile aviatice franceze au dat publicității puține lucruri oficiale despre natura informației recuperate din cutia neagră, dar nu este clar dacă aceasta este completă. Biroul francez de Investigații și Analize a confirmat doar că au fost detectate voci umane și alte sunete în carlingă și că acestea vor fi supuse unei analize detaliate.

Una dintre principalele întrebări este de ce piloții nu au comunicat cu controlorii de trafic aerian în timp ce avionul a început neobișnuita coborâre, sugerând că piloții sau sistemele automate ar fi putut încerca să mențină controlul aeronavei în timp ce aceasta pierdea altitudine.

Printre teoriile avansate de analiștii pentru siguranța aeriană neimplicați în anchetă se numără posibilitatea ca un pilot să fi fost incapacitat de un incendiu sau o depresurizare a cabinei.

Un oficial francez implicat în anchetă, care a vorbit sub acoperirea anonimatului, a declarat că lipsa de comunicare dintre piloți în timpul coborârii este tulburătoare și posibilitatea ca tăcerea lor să fie deliberată nu poate fi exclusă.

„Nu-mi place”, a declarat un oficial francez, care a avertizat că analiza lui inițială se bazează pe informațiile foarte limitate care sunt disponibile în prezent. „Pentru mine pare foarte ciudat: este o coborâre foarte lungă la viteză normală fără nicio comunicație, deși vremea era bună”. „Până acum nu avem dovezi care să arate clar o explicație tehnică”, a declarat oficialul. „Așadar trebuie să luăm în considerare posiblitatea unei responsabilități umane deliberate”, a adăugat el.

SURSA: New York Times

Pilot: Se poate intra în cabină tastând un cod

Un pilot australian citat de presa locală a explicat, însă, că, atunci când ușa de la cabină este închisă, pilotul o poate deschide pentru câteva clipe tastând un cod. Acest scenariu este valabil atât timp cât celălalt pilot, aflat de partea cealaltă a ușii, îi permite colegului să intre.

După cum o arată și un clip de prezentare al Airbus din 2002, rolul codului de acces în cabină este de a preveni situația în care unul dintre piloți este inconștient sau incapabil să mai opereze avionul, iar celălalt a rămas blocat afară.

SURSA: New York Times

Citește și