Prima pagină » Știri externe » IRAKUL FIERBE. Americanii trimit un portavion în Golf și se pregătesc de raiduri aeriene

IRAKUL FIERBE. Americanii trimit un portavion în Golf și se pregătesc de raiduri aeriene

IRAKUL FIERBE. Americanii trimit un portavion în Golf și se pregătesc de raiduri aeriene
Iranul se opune oricărei intervenții militare străine în Irak, anunță Ministerul de Externe de la Teheran, în contextul în care Statele Unite au trimis un portavion în Golful Persic, pentru a pregăti eventuale raiduri aeriene împotriva insurgenților sunniți, relatează AFP.

„Irakul are capacitatea și prefgătirea necesare pentru combaterea terorismului și extremismului. Orice acțiune care ar complica situația în Irak nu este în interesul țării și al regiunii”, a subliniat Ministerul de Externe de la Teheran.

Pentagonul a anunțat că trimite portavionul USS George H.W. Bush în Golful Persic pentru a dispune de „mai multă flexibilitate” dacă va fi decisă o operațiune aeriană în Irak.

Statele Unite nu intenționează să trimită efective terestre în Irak, dar au în vedere alte opțiuni, a declarat președintele Barack Obama. „Nu vom trimite efective militare combatante în Irak, dar am cerut echipei de consilieri în materie de securitate națională să pregătească un eventai de opțiuni pentru susținerea forțelor de securitate irakiene”, a declarat Obama de la Casa Albă, subliniind că „fără un efort politic, orice acțiune militară va fi sortită eșecului”. În paralel, Obama a îndemnat liderii comunităților religioase din Irak să pună capăt disensiunilor. „Din nefericire, liderii irakieni sunt incapabili să depășească ostilitățile și disensiunile, iar acest lucru a creat vulnerabilități în cadrul Guvernului și în rândul forțelor de securitate”, a subliniat Obama. „Dacă grupul Stat Islamic în Irak și Levant va reuși să obțină controlul asupra marilor rafinării, această situație poate deveni o sursă de preocupare”, a atras atenția președintele SUA.

Grupul Stat Islamic în Irak și Levant (SIIL), afiliat rețelei teroriste Al-Qaida, a avertizat, într-o înregistrare video, că va ocupa orașul Bagdad, după ce a obținut controlul asupra provinciilor Ninive și Tikrit. „Avem conturi de reglat”, a declarat Abu Mohammed al-Adnani, purtătorul de cuvânt al SIIL, transmițând un avertisment clar Administrației șiite de la Bagdad. „Nu renunțați la nici măcar un centimetru din teritoriile cucerite! Continuați marșul! Lupta nu a început încă, dar va fi la Bagdad”, a spus liderul insurgent, citat de USA Today. Al-Adnani a promis că insurgenții sunniți vor ocupa și orașele sudice Kerbala și Najaf, unde există locuri considerate sacre de către musulmanii șiiți. Insurgenții sunniți dețin deja controlul asupra orașelor Mosul, Tikrit, Fallujah și, parțial, asupra orașului Ramadi. Premierul Irakului, Nuri al-Maliki, a cerut Parlamentului de la Bagdad să decreteze starea de urgență.

Citește și