Iran: programul nuclear merge înainte – presă
Iranul face eforturi să își avanseze programul de arme nucleare pentru a ajunge la capacitatea de a construi o bombă nucleară, potrivit unui raport exclusiv care citează oficiali iranieni, publicat de Iran International, anunță The Jerusalem Post.
Trei surse independente din Iran, care au ales să își păstreze anonimatul din cauza naturii sensibile a informațiilor, au declarat pentru Iran International că Iranul a făcut progrese semnificative în programul său nuclear, inclusiv îmbogățirea uraniului și dezvoltarea de rachete.
Printre pașii făcuți se numără restructurarea Organizației de Inovare și Cercetare Defensivă (SPND), menținerea lui Mohammad Eslami în funcția de șef al Organizației Iraniene pentru Energie Atomică și reluarea testelor pentru producerea de detonatoare de bombe nucleare, se menționează în raport.
Parlamentul iranian a aprobat recent un proiect de lege pentru restructurarea SPND, acordându-i independență financiară și scutindu-l de supravegherea Biroului Național de Audit. Această restructurare permite SPND să funcționeze cu o autonomie sporită, continuându-și activitatea în domeniul detonatoarelor nucleare, sub supravegherea liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei.
Pe 20 ianuarie, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice a lansat un satelit folosind un transportor cu combustibil solid, în trei trepte, ceea ce a stârnit critici din partea Germaniei, Marii Britanii și Franței din cauza îngrijorărilor legate de utilizarea tehnologiei rachetelor balistice cu rază lungă de acțiune.
Raportul evidențiază, de asemenea, implicarea continuă a lui Saeed Borji, un expert în explozivi și metale asociat cu Ministerul Apărării, în dezvoltarea detonatoarelor nucleare. Alături de alte figuri cheie, Borji continuă să joace un rol crucial în programul de arme nucleare al Teheranului, care rămâne sub supravegherea generalului Reza Mozaffarinia, actualul șef al SPND.
De la retragerea SUA din Planul Comun de Acțiune Cuprinzător (JCPOA), în 2018, Iranul și-a crescut nivelurile de îmbogățire a uraniului la 60%, acumulând suficient material care ar putea fi folosit pentru a produce mai multe bombe nucleare într-o perioadă scurtă de timp.
În ultimii ani, punctul de vedere al agențiilor de informații americane era că Iranul nu desfășoară activitățile cheie necesare pentru a dezvolta un dispozitiv nuclear testabil. Cu toate acestea, raportul din 2024 al directorului Serviciului Național de Informații, publicat în iulie, a indicat o schimbare în această evaluare, menționând că Iranul „a întreprins activități care îl poziționează mai bine pentru a produce un dispozitiv nuclear dacă alege să facă acest lucru”.
CITIȚI ȘI:
SUA continuă eforturile pentru ARMISTIȚIU în Gaza și în scopul evitării unui război Iran-Israel