Prima pagină » Știri externe » Iranul a cerut ASISTENȚĂ din partea SUA pentru localizarea elicopterului președintelui /Washingtonul a vrut să ajute, dar nu a putut

Iranul a cerut ASISTENȚĂ din partea SUA pentru localizarea elicopterului președintelui /Washingtonul a vrut să ajute, dar nu a putut

Iranul a cerut ASISTENȚĂ din partea SUA pentru localizarea elicopterului președintelui /Washingtonul a vrut să ajute, dar nu a putut

Iranul a cerut asistență din partea Statelor Unite pentru localizarea elicopterului în care se afla președintele Ebrahim Raisi, dar Washingtonul nu a putut interveni din rațiuni logistice, anunță Departamentul de Stat, precizând că linia politică față de regimul de la Teheran nu se va modifica.

”Am primit solicitare din partea Guvernului iranian pentru a acorda asistență, le-am transmis clar că vom acorda asistență, așa cum am proceda ca răspuns la orice solicitare formulată de un guvern aflat în această situație. Dar, în ultimă instanță, nu am putut furniza asistență. Nu voi intra în detalii, dar Guvernul Iranului ne-a cerut asistență, însă, în ultimă instanță, nu am putut acorda asistență în principal din rațiuni logistice”, a declarat luni seară Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington.

Președintele Ebrahim Raisi, ministrul de Externe Hossein Amirabdollahian și alte șase persoane au murit într-un accident de elicopter produs duminică. Echipele de intervenție au căutat câteva ore elicopterul de fabricație americană, de tip Bell 212, cu vechimea de peste 40 de ani, prăbușit într-o zonă muntoasă din nord-estul Iranului.

Matthew Miller a anunțat că linia politică a Washingtonului față de regimul islamist de la Teheran nu se va schimba. Statele Unite nu au relații diplomatice directe cu Iranul.

”Nu vrem să vedem pe nimeni murind într-un accident de elicopter, dar acest lucru nu schimbă realitatea activităților sale ca judecător și ca președinte al Iranului, faptul că avea sânge pe mâini. Cel mai important, abordarea noastră fundamentală față de Iran nu s-a modificat și nu se va schimba, vom continua să susținem cetățenii iranieni, să apărăm drepturile omului, aspirațiile pentru o societate deschisă și liberă, cu participare democratică. Vom continua să contracarăm sprijinul acordat de Iran terorismului și proliferarea armelor periculoase, avansarea programului nuclear care nu are niciun scop civil credibil”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a anunțat luni că prim-vicepreședintele Mohammad Mokhber va acționa în funcția de președinte interimar până la alegerea unui nou președinte, în termen de 50 de zile.

Foto: Profimedia

Citește și:

Premierul Spaniei îl acuză pe președintele Argentinei că DISTRUGE relațiile bilaterale /Milei a numit-o ”coruptă” pe soția lui Sanchez

 

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și