Iranul a descoperit petrol în Marea Caspică, prima oară în peste 100 de ani

Publicat: 21 05. 2012, 16:17
Actualizat: 21 05. 2012, 16:17

Iranul a descoperit petrol în apele sale teritoriale din Marea Caspică, pentru prima oară în peste 100 de ani, în timpul forajelor efectuate la un zăcământ de gaze naturale, relatează Bloomberg.

Rezervele de petrol ale zăcământului descoperit la o adâncime de 2,5 kilometri ar putea fi de 10 miliarde de barili, cantitate echivalentă cu 7% din rezervele dovedite ale țării, potrivit companiei iraniene National Iranian Oil, citată de agenția de presă Fars.

Iranul este al doilea mare producător de petrol membru al OPEC, iar majoritatea zăcămintelor descoperite până acum se află în sudul țării și în Golful Persic.

Statul iranian, afectat de sancțiunile occidentale legate de programul său nuclear, nu extrage încă petrol din regiunea caspică, unde țări precum Azerbaidjan extrag deja țiței, iar unele linii teritoriale de demarcație sunt în dispută.

„Iranul nu a descoperit niciodată nimic în zona caspică din cauza adâncimii apei, astfel că acesta ar fi primul său puț”, a declarat Robin Mills, director la firma Manaar Energy Consulting and Project Management din Dubai. El a arătat că 10 miliarde de barili de petrol reprezintă o cantitate notabilă, dar problema este dacă Iranul are tehnologia să dezvolte exploatarea.

Descoperirea zăcământului este prima realizată de Iran în zona Mării Caspice în ultimii 104 ani, potrivit directorului companiei Khazar Exploration and Production, Ali Osouli.

Iranul are rezerve dovedite de petrol de 151 de miliarde de barili, potrivit datelor OPEC.

Estimările maxime referitoare la zăcământul nou descoperit sunt ușor sub rezervele dovedite totale ale Algeriei, de 12,2 miliarde de barili de petrol.

Companii mari precum Eoyal Dutch Shell și Total s-au retras din Iran pentru a respecta sancțiunile SUA, astfel că statul islamic este nevoit să se bazeze pe tehnologie proprie pentru explorare și producție. Iranul riscă din acest motiv să devină un furnizor mai puțin impotant de petrol la nivel mondial, fiind probabilă o scădere a ponderii producției sale în total de la 4,9% în 2010 la 4,5%, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie.

Producția iraniană de petrol a scăzut în aprilie la 3,3 milioane de barili pe zi, comparativ cu 4,1 milioane de barili pe zi în 2008.