Iranul anunță că a testat cu succes o rachetă balistică cu o rază de acțiune de 2.000 km, în cursul zilei de joi.
Anunțul a fost făcut de presa de stat iraniană, la două zile după ce șeful Forțelor Armate israeliene a ridicat perspectiva unei „acțiuni” împotriva Teheranului, în legătură cu programul său nuclear.
Iranul, care are unul dintre cele mai mari programe balistice din Orientul Mijlociu, spune că armele sale sunt capabile să lovească ținte din Israel și baze militare ale Statelor Unite din regiune.
În ciuda opoziției din partea Statelor Unite și a țărilor europene, Teheranul a anunțat că își va dezvolta în continuare programul balistic „defensiv”, notează Reuters.
„Mesajul nostru către dușmanii Iranului este că vom apăra țara și realizările sale. Mesajul nostru către prietenii noștri este că vrem să contribuim la stabilitatea regională”, a declarat ministrul iranian al Apărării, Mohammadreza Ashtiani.
Televiziunea de stat a difuzat ceea ce spune că sunt imagini ale unei versiuni îmbunătățite a rachetei balistice iraniene Khoramshahr 4, cu o rază de acțiune de 2.000 de kilometri și care poate transporta focoase de 1.500 de kilograme.
Israelul, pe care Republica Islamică nu-l recunoaște, vede Iranul ca pe o amenințare existențială. Iranul spune că rachetele sale balistice sunt o forță importantă de descurajare și de represalii împotriva forțelor armate ale Statelor Unite, Israelului și altor potențiali adversari din regiune.
Marți, șeful Armatei israeliene (IDF) a ridicat perspectiva unei „acțiuni” împotriva Iranului, deoarece eforturile a șase puteri mondiale de a reînvia acordul nuclear cu Teheranul din 2015 au stagnat din septembrie anul trecut, pe fondul temerilor crescânde ale Occidentului cu privire la accelerarea programului nuclear iranian.
Acordul nuclear, pe care Washingtonul l-a denunțat în 2018, a impus restricții asupra activităților nucleare ale Iranului, prelungind, astfel, timpul de care Teheranul ar avea nevoie pentru a produce suficient material pentru o bombă nucleară. Iranul neagă vehement că ar fi interesat să obțină arme nucleare, mai notează sursa citată.