Iranul a transmis Statelor Unite că nu vrea escaladarea conflictului dintre Israel și Hamas, dar a avertizat că situația ar putea scăpa de sub control

Publicat: 17 11. 2023, 15:38

Administrația Iranului a transmis Statelor Unite pe canale diplomatice că nu vrea escaladarea confruntărilor militare dintre Israel și organizația islamistă palestiniană Hamas, însă a avertizat că extinderea crizei poate deveni inevitabilă dacă armata israeliană continuă ofensiva în Fâșia Gaza și operațiunile în Cisiordania.

”În ultimele 40 de zile, au fost schimburi de mesaje între Iran și Statele Unite, prin intermediul Secției pentru Interesele SUA din cadrul Ambasadei elvețiene din Teheran”, a declarat Hossein Amirabdollahian, ministrul iranian de Externe, într-un interviu acordat cotidianului Financial Times.

”Ca răspuns la mesajele SUA, noi am transmis că Iranul nu vrea extinderea războiului, dar, din cauza abordării Statelor Unite și Israelului în regiune, dacă nu sunt oprite crimele împotriva populației din Gaza și din Cisiordania, va fi luată în considerare orice posibilitate, iar un conflict mai amplu ar putea deveni inevitabil”, a precizat Hossein Amirabdollahian, excluzând posibilitatea discuțiilor directe cu Washingtonul.

Iranul, principalul susținător al grupurilor islamiste militante din Orientul Mijlociu, a subliniat că nu fusese informat în avans de mișcarea Hamas despre planul de a comite atacurile armate asupra comunităților din sudul Israelului pe 7 octombrie. Oficialii din SUA au confirmat această poziție. Dar națiunile occidentale consideră că Iranul are o anumită responsabilitate, în contextul sprijinului acordat organizațiilor islamiste Hamas și Hezbollah.

În ultimele săptămâni, Hossein Amirabdollahian a efectuat vizite în Irak, Siria, Liban, Turcia, Qatar și Arabia Saudită. De asemenea, a avut întâlniri, la Doha, cu Ismail Haniyeh, liderul Hamas, și, în Beirut, cu Hassan Nasrallah, liderul mișcării Hezbollah. Ministrul iranian de Externe a subliniat că organizația Hezbollah și alte grupuri islamiste din teritoriile palestiniene, din Irak, Siria și Yemen, nu sunt forțe intermediare ale Teheranului, avertizând însă că militanții islamiști ”nu sunt indiferenți față de uciderea musulmanilor și arabilor din Palestina”.

Amirabdollahian a dat asigurări că Statele Unite nu au amenințat Iranul cu un atac militar dacă mișcarea Hezbollah va lansa atacuri masive asupra Israelului, precizând că Washingtonul a cerut Teheranului să dea dovadă de ”reținere”.

”Oficialii noștri militari apreciază că trimiterea portavioanelor americane în apropierea regiunii noastre, ceea ce le face accesibile, nu este un punct puternic pentru SUA. Mai degrabă devin vulnerabile la posibile atacuri. Războiul s-a extins deja în regiune. Faptul că armata din Yemen (n.red. – o referire la mișcarea rebelilor huthi, susținută de Iran) lansează atacuri cu rachete și drone înseamnă că războiul a început să se extindă. Faptul că mișcarea Hezbollah luptă cu o treime din armata israeliană arată că războiul s-a extins”, a atras atenția ministrul iranian de Externe.

Foto: Profimedia

Citește și:

Militanți palestinieni, uciși în confruntări produse în Cisiordania / Netanyahu consideră grupul Hamas responsabil de victimele civile din Fâșia Gaza