Iranul afirmă că reactorul de la Arak nu va putea produce plutoniu pentru arma nucleară

Publicat: 28 12. 2013, 08:50

Reactorul cu apă grea de la Arak nu va putea produce plutoniu utilizabil pentru fabricarea armei atomice de care se teme Occidentul, a declarat vineri Ali Akbar Salehi, liderul Organizației iraniene pentru energie atomică (OIEA) pentru agenția Isna, transmite AFP.

„Reactorul de cercetare de la Arak nu va putea produce plutoniu utilizabil în fabricarea unei arme atomice, deoarece acest plutoniu va rămâne în interiorul reactorului timp de un an”, a declarat Salehi.

„Plutoniul destinat fabricării unei arme atomice trebuie să stea doar trei sau patru săptămâni, altfel va conține alte elemente care vor împiedica utilizarea sa”, în scopuri militare, a asigurat el.

„În plus Iranul nu deține o uzină de retratare” pentru a purifica plutoniul, a insistat Salehi.

Reactorul cu apă grea de la Arak este una dintre principalele preocupări ale statelor occidentale și ale Israelului, care se tem că Teheranul îl va utiliza pentru a construi arma atomică.

Acest reactor ar putea intra în funcțiune în primul trimestru al lui 2014. În acordul de la Geneva încheiat la 24 noiembrie cu marile puteri, Teheranul s-a angajat să nu mai instaleze noi echipamente și să nu construiască o uzină de retratare a plutoniului.

„Când camerele Agenției internaționale pentru energie atomică vor fi instalate în reactor și vor putea funcționa 24 de ore din 24 și inspectorii agenției îl vor putea vizita, nu vor mai fi motive de îngrijorare”, a adăugat Salehi.

Iranul a afirmat de mai multe ori că reactorul cu apă grea de la Arak se încadrează în „liniile roșii” ale negocierilor cu marile puteri, iar Salehi a declarat recent că Iranul ia în considerare construirea „altor reactoare cu apă grea” pe viitor.

Conform Washingtonului, unul dintre punctele esențiale ale acordului de la Geneva, ale cărui modalități practice de punere în aplicare sunt încă în discuție, este că Iranul se angajează să „nu construiască uzine capabile de tratare. Fără tratare, Iranul nu poate separa plutoniul”.