Iranul amenință Arabia Saudită după executarea șeicului Nimr al-Nimr
„Guvernul saudit susține teroriștii și extremiștii takfiri (sunniți radicali) prin executarea și suprimarea celor din țară care îi critică”, a declarat Hossein Jaber Ansari, purtătorul de cuvânt al Ministrului iranian al Afacerilor Externe.
Iranul a amenințat că Arabia Saudită va plăti „un preț mare” pentru această execuție a șeicului șiit Nimr al-Nimr, figură proeminentă care s-a opus regimului saudit.
Executarea lui Nimr al-Nimr va avea consecințe negative asupra familiei regale din Arabia Saudită, contribuind la decăderea acesteia, a estimat un înalt oficial religios al Iranului, Ahmad Khatami.
Calificând declarațiile Teheranului drept „iresponsabile”, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne din Arabia Saudită, Mansour al-Turki, a subliniat faptul că țara sa „crede în ceea ce face și nu se preocupă de părerile altora” în privința acestui subiect.
Ministerul saudit de Interne a anunțat că 47 de persoane care au fost condamnate pentru plănuirea sau comiterea de acte teroriste, ce au vizat civili și forțe ale securității, au fost executate sâmbătă în Arabia Saudită. Cei 47 de bărbați, printre care s-a aflat și clericul șiit Nimr al-Nimr, au fost condamnați pentru că au adoptat ideologia radicală „takfiri”, s-au alăturat organizațiilor teroriste și au fost implicați în acte criminale comise în Arabia Saudită și în statele din vecinătate.
Nimr și alți trei șiiți au fost condamnați la moarte pentru incitarea la violență într-o comunitate saudită de care aparțin. „Crima executării clericului Nimr face parte din funcționarea criminală a acestei familii. Lumea islamică își va exprima indignarea și va denunța acest regim infam cât mai mult posibil”, a completat Ahmad Khatami.
Al-Nimr, în vârstă de 56 de ani, a fost condamnat la moarte în octombrie 2014 pentru „port de arme” și „lipsă de obediență față de suveran” de un tribunal din Riad. Nimr al-Nimr a fost arestat în iulie 2012, iar doi dintre susținătorii săi au murit în confruntările generate de arestarea sa. El a fost unul dintre principalii opozanți ai conducerii saudite din orașul Qatif, pledând în repetate rânduri pentru alegeri libere.