Autoritățile de la Teheran au cerut luni ca statele lumii să se abțină din a politiza explozia de săptămâna trecută din capitala Libanului, Beirut.
Totodată, Iranul a făcut apel la Statele Unite să ridice sancțiunile impuse împotriva Libanului, informează site-ul agenției de presă Reuters.
„Explozia nu trebuie să fie folosită drept scuză pentru îndeplinirea unor scopuri politice. Cauza exploziei ar trebui investigată cu atenție”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran, Abbas Mousavi.
Declarația oficialului vine în contextul în care președintele Franței, Emmanuel Macron, a vizitat capitala libaneză joi, la două zile după explozia din portul Beirut, în timp ce mii de oameni au cerut în stradă demisia întregii clase politice.
Întrebat despre vizita lui Macron, Mousavi a declarat: „Unele țări au încercat să politizeze explozia pentru interese proprii”.
Duminică, în cadrul unei conferințe a donatorilor, Macron a avertizat că modul în care vor fi cheltuite sumele donate către Liban va fi atent monitorizat.
Iranul sprijină Hezbollah, o grupare șiită libaneză considerată ca fiind una dintre cele mai importante forțe politice din Liban, dar pe care Washingtonul o consideră organizație teroristă. Statele Unite au impus sancțiuni împotriva oficialilor Hezbollah pentru a pune presiune pe această organizație.
În acest sens, Mousavi a recomandat ca Statele Unite să ridice sancțiunile în contextul exploziei.
„Dacă America este sinceră în privința dorinței de a ajuta Libanul, atunci ar trebui să ridice sancțiunile”, a spus oficialul iranian.
Autoritățile de la Beirut au anunțat că bilanțul exploziei petrecute marți în zona portuară a capitalei libaneze a ajuns la 137 de morți și cel puțin 5.000 de răniți.
Președintele țării, Michel Aoun, a anunțat că 2.750 de tone de nitrat de amoniu, folosit în fertilizatori, dar care este utilizat și pentru fabricarea de bombe, fusese depozitat timp de șase ani în portul Beirut fără măsuri de securitate, ceea ce Aoun a descris ca fiind „inacceptabil”.
Deflagrația a fost atât de puternică încât a fost auzită și în Cipru, Israel și Iordania.
Comisia Europeană a anunțat că va acorda asistență financiară de urgență pentru Liban în urma exploziei.