Iranul, după capturarea unui petrolier în largul Gibraltarului de către SUA: A fost un act de stupiditate, o trăsătură pe care o are președintele Statelor Unite / Căpitanul și secundul vasului, arestați preventiv
Căpitanul și secundul petrolierului capturat în Gibraltar au fost plasați în arest preventiv
Poliția din teritoriul britanic Gibraltar a decis plasarea în arest preventiv a căpitanului și secundului petrolierului iranian capturat săptămâna trecută, afirmă surse citate de Agenția France-Presse și de cotidianul Times of Israel.
Căpitanul și secundul petrolierului Grace 1 au fost arestați joi după-amiază, a anunțat Poliția regală din Gibraltar.
Cei doi bărbați, ambii cetățeni indieni, nu au fost încă puși sub acuzare.
Știre inițială
„Statele Unite și Marea Britanie vor regreta puternic capturarea petrolierului” în largul Gibraltarului. „Dacă inamicul ar fi făcut măcar o mică analiză, nu ar fi recurs la așa ceva”, a declarat amiralul Ali Fadavi, adjunct al comandantului Gardienilor Revoluției din Iran.
„Capturarea petrolierului a fost un act de stupiditate, o trăsătură pe care o are președintele SUA și, într-o anumită măsură, și britanicii”, a adăugat Ali Fadavi.
Gardienii Revoluției din Iran au negat că ar fi încercat să captureze miercuri seară o navă britanică în Strâmtoarea Hormuz. „Nu a existat nicio confruntare în ultimele 24 de ore cu niciun vas străin”, au transmis Gardienii Revoluției.
Membri ai Forțelor navale regale britanice au capturat în urmă cu o săptămână petrolierul Grace 1, suspectat că ar fi transportat petrol iranian spre Siria prin încălcarea sancțiunilor impuse de Statele Unite și de Uniunea Europeană. În urmă cu câteva zile, Administrația de la Teheran a avertizat că ar putea captura o navă britanică în cazul în care Marea Britanie nu eliberează petrolierul sechestrat în Gibraltar.
Capturarea petrolierului Grace 1, cu lungimea de 330 de metri, intervine într-un moment sensibil, riscând să amplifice criza dintre Iran și Occident pe tema Acordului nuclear din 2015, contestat vehement de Administrația Donald Trump. Petrolierul a fost capturat la circa patru kilometri sud de Gibraltar, într-o zonă pe care Marea Britanie o consideră că îi aparține, deși Spania, ce revendică Gibraltarul, susține că incidentul a avut loc în apele teritoriale spaniole.
„Avem motive să credem că nava Grace 1 transporta petrol spre Rafinăria Banyas din Siria. Rafinăria este proprietatea unei entități aflată pe lista de sancțiuni a UE impuse Siriei”, a declarat șeful Guvernului regional din Fabian Picardo. Ministrul spaniol de Externe, Josep Borrell, a declarat că petrolierul a fost capturat la solicitarea Statelor Unite.
Relațiile Statelor Unite cu Iranul sunt tensionate din cauza sancțiunilor impuse de Administrația Donald Trump după retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Președintele SUA vrea limitarea activităților nucleare și balistice iraniene. Tensiunile s-au amplificat după ce Iranul a doborât o dronă militară americană.