Prima pagină » Știri externe » Iranul joacă la două capete. La Viena negociază programul nuclear, în timp ce acasă acuză SUA că reprezintă „sursa amenințării”

Iranul joacă la două capete. La Viena negociază programul nuclear, în timp ce acasă acuză SUA că reprezintă „sursa amenințării”

Iranul joacă la două capete. La Viena negociază programul nuclear, în timp ce acasă acuză SUA că reprezintă
Liderul suprem iranian Ali Khamenei a acuzat că Statele Unite creează "mituri" despre capabilitatea Iranului în domeniul nuclear, iar un comandant militar de rang înalt a afirmat că inspectorilor internaționali le va fi interzis accesul în instalații militare, relatează The Independent online.

Generalul Hossein Salami, adjunctul Gardienilor Revoluției, a afirmat, într-un mesaj televizat, că subordonații săi vor răspunde cu „plumb încins celor care vorbesc despre” acces în instalațiile militare, indiferent de acordurile încheiate cu marile puteri, și a avertizat că Iranul poate deveni „un paradis pentru spioni”.

El a adăugat că țara sa „nu va întinde covorul roșu pentru inamicii săi”, apreciind că orice inspecție va dezvălui „secrete militare și de apărare”.

Negocierile cu privire la limitarea programului nuclear iranian, susținute de către ayatollahul Ali Khamenei, urmează să fie reluate săptămâna aceasta.

Însă, în pofida faptului că ayatollahul a afirmat că susține negocierile, el își menține poziția de puternică neîncredere față de Statele Unite.

Într-o declarație publicată de către agenția semioficială iraniană de știri Fars, el este citat afirmând că Statele Unite creează acest „mit” pentru „a putea să spună că Republica islamică este o sursă de amenințări”.

„Sursa amenințării este America însăși”, a subliniat liderul suprem.

Într-un discurs susținut în fața unui grup de comandanți militari, transmis de televiziunea de stat, Khamenei a catalogat Statele Unite drept „cealaltă tabără”, insistând că acestea „amenință metodic și fără rușine”, militar, Iranul.

„Chiar dacă nu au ar fi lansat aceste amenințări deschis ar fi trebuit să ne pregătim”, a insistat el.

Iranul și cele șase mari puteri au ajuns anterior la un acord-cadru cu privire la programul nuclear iranian și există speranțe că negocierile de la Viena vor conduce la un acord final până la sfârșitul lui iunie.

Soluția vizează două rezultate, și anume reducerea temerilor Occidentului că Iranul poate să producă o bombă nucleară și relaxarea sancțiunilor economice impuse Teheranului.

Una dintre principalele preocupări ale Iranului este cât de rapid vor fi ridicate sancțiunile economice.

Khamenei a cerut ridicarea tuturor sancțiunilor imediat ce se ajunge la un acord final, însă Washingtonul a respins această solicitare.

În schimb, liderul Republicii islamice și-a avertizat țara că Statele Unite au intenții „diavolești”, insistând asupra susținerii oferite de către americani ofensivei conduse de către Arabia Saudită împotriva rebelilor huthi, aliați ai Iranului, în Yemen.

Arabia Saudită efectuează atacuri aeriene în Yemen din martie, cu scopul de a-i disloca pe rebelii huthi, care au dizolvat Parlamentul țării. Iranul este suspectat de către comunitatea internațională că i-a înarmat pe rebeli, sporind tensiunile în relațiile din Orientul Mijlociu.