Prima pagină » Știri externe » Iranul se așteaptă la o ripostă LIMITATĂ a Israelului /FBI anchetează scurgerile de informații clasificate despre planul israelian

Iranul se așteaptă la o ripostă LIMITATĂ a Israelului /FBI anchetează scurgerile de informații clasificate despre planul israelian

Iranul se așteaptă la o ripostă LIMITATĂ a Israelului /FBI anchetează scurgerile de informații clasificate despre planul israelian

Administrația islamistă de la Teheran a semnalat, marți, că se așteaptă la o ripostă limitată a Israelului la atacul cu rachete balistice din 1 octombrie, în timp ce Biroul Federal de Investigații din SUA (FBI) a lansat o anchetă referitoare la scurgerile de informații clasificate despre planurile Guvernului Benjamin Netanyahu.

”Este improbabil ca Israelul să lanseze un atac semnificativ asupra Iranului. Mai degrabă va comite un atac limitat, simbolic”, a afirmat marți Mohammad Ali Jafari, un comandant al Corpului Gardienilor Revoluției din Iran, citat de agențiile de presă ISNA și Reuters, conform cotidianului The Jerusalem Post.

În paralel, Biroul Federal de Investigații din SUA (FBI) a lansat o anchetă în cazul scurgerilor de informații secrete despre planurile de atac ale Israelului.

”Investigăm presupusele scurgeri de documente clasificate și colaborăm strâns cu partenerii din Departamentul Apărării și din Comunitatea de Informații”, a declarat un oficial din cadrul FBI citat sub protecția anonimatului  de cotidianul The Washington Post.

Două documente secrete despre planurile Israelului de ripostă contra Iranului au apărut în presa americană, descriind pregătirile Forțelor Aeriene israeliene și ale unităților de drone.

Președintele Joe Biden s-a declarat ”preocupat” de aceste scurgeri de informații, a transmis Casa Albă. Biden a declarat săptămâna trecută că știe ce ripostă va avea Israelul împotriva Iranului după atacul cu rachete balistice din 1 octombrie, dar a refuzat să dezvăluie informațiile și a dat asigurări că sunt continuate eforturile diplomatice pentru armistiții în Fâșia Gaza și Liban.

Anterior, președintele Joe Biden a cerut Guvernului Israelului să evite atacarea instalațiilor petroliere iraniene.

”Dacă aș fi în locul lor, m-aș gândi la alte variante în afară de atacarea instalațiilor petroliere”, a afirmat Biden.

De altfel, președintele SUA a transmis că se așteaptă la o reacție ”proporționată” a Israelului și a anunțat clar că se opune unui atac asupra obiectivelor nucleare iraniene.

”Răspunsul este nu. Este clar că Iranul a deviat de la linia normală. Noi, liderii țărilor din Grupul G7 suntem de acord că (israelienii – n.red.) au dreptul să riposteze, dar proporționat”, a subliniat Biden la începutul lunii octombrie.

Iranul a lansat, pe 1 octombrie, peste 180 de rachete balistice spre Israel ca ripostă la o serie de atacuri comise de armata israeliană în ultimele luni. Regimul islamist iranian a precizat că atacurile cu rachete balistice sunt riposte la bombardamentele israeliene asupra Beirutului și Teheranului. În atacul de la Teheran a fost eliminat Ismail Haniyeh, liderul Biroului politic al Hamas, în timp ce bombardamentul de la Beirut s-a soldat cu uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, și a unui comandant al Gardienilor Revoluției, Abbas Nilforousan.

Conform unor surse diplomatice, Administrația islamistă de la Teheran a semnalat că ar accepta fără să riposteze un atac limitat al Israelului.

Foto: Profimedia

Citește și:

VIDEO | PUTIN contestă, la summitul BRICS, ordinea economică occidentală /Președintele Rusiei vrea un sistem financiar alternativ

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate