Iranul, suspectat că a capturat un petrolier dispărut în Strâmtoarea Hormuz

Iranul, suspectat că a capturat un petrolier dispărut în Strâmtoarea Hormuz
Publicat: 16/07/2019, 19:13

Petrolierul MT Riah, deținut de Emiratele Arabe Unite și aflat sub pavilion panamez, este dispărut de două zile în Strâmtoarea Hormuz, situată la intrarea în Golful Persic, informează cotidianul The Washington Post.

Ultima dată, petrolierul a fost observat în apropierea Insulei iraniene Qeshm, unde se află o bază militară a Gardienilor Revoluției. Nu este clar ce s-a întâmplat cu nava, care se îndrepta spre Portul Sharjah, situat în Emiratele Arabe Unite, înainte de a vira brusc spre apele teritoriale iraniene.

Guvernul din Emiratele Arabe Unite a refuzat să facă vreun comentariu pe această temă.

Flota militară a 5-a a SUA, aflată în Bahrain, a anunțat că este „la curent” cu informațiile despre dispariția petrolierului.

Un oficial militar american a declarat sub protecția anonimatului pentru agenția Associated Press că Administrația de la Washington „are suspiciuni” că petrolierul dispărut a fost capturat de Iran. „Este posibil să se fi defectat și să fi fost tractat spre port. Dar, cu cât mai mult este timpul în care nu există contacte, cu atât sunt motive de preocupare”, a subliniat oficialul american.

Cel puțin șase nave comerciale au fost atacate în ultimele luni în Strâmtoarea Hormuz, iar Statele Unite au atribuit incidentele Iranului, care a negat orice implicare.

Iranul a avertizat Statele Unite și Marea Britanie după capturarea unui petrolier în largul Gibraltarului

Statele Unite și Marea Britanie „vor regreta puternic” că au capturat un petrolier în largul Gibraltarului, au avertizat Gardienii Revoluției iraniene, conform agenției semioficiale Fars. „Statele Unite și Marea Britanie vor regreta puternic capturarea petrolierului” în largul Gibraltarului. „Dacă inamicul ar fi făcut măcar o mică analiză, nu ar fi recurs la așa ceva”, a declarat amiralul Ali Fadavi, adjunct al comandantului Gardienilor Revoluției din Iran. „Capturarea petrolierului a fost un act de stupiditate, o trăsătură pe care o are președintele SUA și, într-o anumită măsură, și britanicii”, a adăugat Ali Fadavi. Gardienii Revoluției din Iran au negat că ar fi încercat să captureze săptămâna trecută o navă britanică în Strâmtoarea Hormuz.

Membri ai Forțelor navale regale britanice au capturat acum două săptămâni petrolierul Grace 1, suspectat că ar fi transportat petrol iranian spre Siria prin încălcarea sancțiunilor impuse de Statele Unite și de Uniunea Europeană. Administrația de la Teheran a avertizat că ar putea captura o navă britanică în cazul în care Marea Britanie nu eliberează petrolierul sechestrat în Gibraltar.

Capturarea petrolierului Grace 1, cu lungimea de 330 de metri, intervine într-un moment sensibil, riscând să amplifice criza dintre Iran și Occident pe tema Acordului nuclear din 2015, contestat vehement de Administrația Donald Trump. Petrolierul a fost capturat la circa patru kilometri sud de Gibraltar, într-o zonă pe care Marea Britanie o consideră că îi aparține, deși Spania, ce revendică Gibraltarul, susține că incidentul a avut loc în apele teritoriale spaniole. „Avem motive să credem că nava Grace 1 transporta petrol spre Rafinăria Banyas din Siria. Rafinăria este proprietatea unei entități aflate pe lista de sancțiuni a UE impuse Siriei”, a declarat șeful Guvernului regional din Fabian Picardo. Ministrul spaniol de Externe, Josep Borrell, a declarat că petrolierul a fost capturat la solicitarea Statelor Unite.

Relațiile Statelor Unite cu Iranul sunt tensionate din cauza sancțiunilor impuse de Administrația Donald Trump după retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Președintele SUA vrea limitarea activităților nucleare și balistice iraniene. Tensiunile s-au amplificat după ce Iranul a doborât o dronă militară americană.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?