Iranul vrea să înceapă construcția la primul său submarin nuclear
Iranul și-a anunțat planurile de a începe construcția primului său submarin nuclear, navă care presupune o tehnologie militară avansată, de care dispun în prezent doar marile puteri ale lumii, relatează cnbc.com.
Submarinul ar urma să folosească drept combustibil uraniu care, îmbogățit până la un anumit prag, ar putea fi utilizat pentru producerea bombei nucleare, potrivit aceleași surse.
Olli Heinonen, fostul director adjunct al Agenției Internaționale de Energie Atomică, din cadrul ONU, spune că astfel de submarine folosesc adesea concentrații mari de uraniu îmbogățit. Potrivit lui Heinonen, în acord cu politica internațională de opoziție față de programul nuclear al Iranului, anumiți furnizori străini de uraniu ar putea fi reticienți în a mai exporta către această țară. Într-o asemenea situație, Teheranul ar putea justifica îmbogățirea uraniului prin lipsa de combustibil străin.
Conform aceleași surse, orice pas făcut de Iran în această direcție ar spori suspiciunile de la nivel global și ar putea distruge progresele făcute în această direcție, în negocierile cu Națiunile Unite.
Pe de altă parte, mulți experți se îndoiesc de capacitatea Iranului de a produce un submarin nuclear. „Nu există posibilitatea ca Iranul să construiască un submarin cu propulsie nucleară”, este de părere Mark Fitzpatrick, director al Institutului Internațional pentru Studii Strategice din Londra.
Shashank Joshi, specialist în cadrul Royal United Services Institute, spune că anunțul făcut de Teheran este folosit drept pârghie de negociere sau pretext pentru activitatea de îmbogățire a uraniului.