Prima pagină » Știri externe » ISĂRESCU, la reuniunea ORGANIZAȚIEI CARE „CONDUCE” lumea. EXCLUSIV

ISĂRESCU, la reuniunea ORGANIZAȚIEI CARE „CONDUCE” lumea. EXCLUSIV

ISĂRESCU, la reuniunea ORGANIZAȚIEI CARE
Discuțiile COMISIEI TRILATERALE au loc chiar acum...

Comisia Trilaterală, una dintre cele mai puternice și influente organizații mondiale, s-a reunit la acest sfârșit de săptămână la Haga (Olanda), printre participanți numărându-se și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Pe lângă șeful BNR, care este în prezent membru al Comitetului executiv al Comisiei, România mai este reprezentată în Trilaterală de încă doi români – Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI și Răsvan Radu, care conduce UniCredit Țiriac Bank, ultimul devenind membru al organizației în toamna acestui an. Radu este unul dintre cei mai tineri români aflați la conducerea unei bănci de top 10.

„Guvernatorul BNR este într-adevăr la Haga, la reuniunea Comisiei Trilaterale. Mario Monti nu participă”, a confirmat pentru gândul Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.

Grupul european al Comisiei Trilaterale, care cuprinde 170 de personalități, îl are ca președinte pe Mario Monti de numele căruia se leagă două dintre cele mai importante evenimente din Europa, în ultimele zile. Este vorba, în primul rând, despre demisia premierului italian Silvio Berlusconi, al cărui succesor va fi, cel mai probabil, fostul comisar european Mario Monti.

Monti, care a fost făcut de curând senator pe viață în Italia, nu a participat la reuniunea de la Haga, el fiind rugat de președintele Italiei să rămână în țară, din cauza problemelor guvernamentale.

Comisia Trilaterală este o asociație particulară înființată în 1973, la inițiativa afaceristului american David Rockefeller. Comisia nu și-a ascuns niciodată intențiile de propagare a globalizării, dar susține că o face exclusiv spre binele general. Comisia este formată din industriași, șefi de bănci, actuali și foști prim-miniștri, membri în diverse guverne ale lumii.

Scopul organizației este, conform site-ului oficial, să asigure comunicarea și cooperarea între statele reprezentante. Totuși, unii consideră că membrii asociației reprezintă „un guvern din umbră”, care determină deciziile politice luate la nivel global. Astfel, Comisia Trilaterală este considerată „cel mai influent grup de lobby din lume”, fiind pusă pe aceeași treaptă cu faimosul grup Bilderberg.

În cele trei grupuri – european, nord-american și asiatic – ale Comisiei Trilaterale, locurile sunt alocate după cote naționale. În aripa europeană a organizației, Germania are o cotă de 20 de membri, Franța, Italia și Marea Britanie au fiecare câte 18, Spania are 12 membri, iar restul țărilor au între 1 și 6 membri. România și Bulgaria s-au alăturat Trilateralei din anul 2004.

Din Comisia Trilaterală fac parte, printre alții, prințul Charles al Marii Britanii, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, dar și fostul premier britanic Tony Blair, fostul cancelar german Gerhard Schroder și fostul președinte al SUA Bill Clinton.

Vezi aici lista completă a celor peste 300 de membri ai Comisiei Trilaterale.

Grupul european al Trilateralei se întrunește odată pe an, toamna, anul trecut Bucureștiul găzduind reuniunea Comisiei Trilaterale, între 15 și 17 octombrie 2010. Peste 100 de personalități din rândul politicienilor și oamenilor de afaceri din spațiul comunitar s-au întâlnit atunci la Banca Națională, sub patronajul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

La întâlnirea de la hotelul Radisson din Capitală, prezidată de posibilul viitor premier italian Mario Monti, s-a discutat despre situația României și a vecinilor săi, evoluția Germaniei la 20 de ani de la unificare, criza economică globală, dar și despre exploatarea Mării Negre.

În cadrul respectivei întâlniri, fostul șef al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a transmis un mesaj video. La eveniment au participat președintele Traian Băsescu, care a oferit, la Palatul Cotroceni, un dineu în onoarea participanților la cea de a XXXIV-a Reuniune Europeană a Comisiei Trilaterale.

Cu acel prilej, Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, a declarat că „Acești oameni aduc progresul, aduc unitatea, o mai bună cunoaștere a lucrurilor care se întâmplă în fiecare țară”.

Oficial, în cadrul reuniunii s-au discutat subiecte generoase precum viitorul UE și dezarmarea nucleară. În prima zi a avut loc o dezbatere despre România și vecinătățile ei, la care au participat ministrul de Externe, Teodor Baconschi, și fostul ministru de externe, fost ministru al Apărării, Teodor Meleșcanu, alături de fostul comisar european bulgar pentru Protecția Consumatorilor, Meglena Kuneva, de ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă, și de secretarul de stat adjunct din Ministerul de externe ungar Janos Hovari. În cea de-a doua zi s-a discutat despre situația Germaniei la 20 de ani de la reunificare și despre felul în care criza economică mondială a afectat Europa.

În ultima zi a reuniunii dezbaterile au fost axate pe globalizare. La final, a fost analizat un subiect favorit al președintelui Băsescu – politica internațională în regiunea Mării Negre, felul în care se intersectează în zonă interesele Statelor Unite, Europei și Rusiei.

La reuniunea de anul trecut, reprezentanții finanțelor și ai diplomației internaționale au fost informați, conform Ziarului Financiar, că în România nu a avut loc practic o criză financiară pentru că nu s-a păbușit nicio bancă, statul nu a dat capital băncilor private așa cum s-a întâmplat în Vest, iar BNR nu a ajutat sistemul bancar cu lichiditate decât pe o perioadă scurtă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Cum îți pot afecta căștile sănătatea auzului și ce poți face pentru a te proteja