ISIS : Ceea ce ați văzut în Bangladesh a fost doar o mică parte din ceea ce urmează
Vineri seara, indivizi au deschis focul cu arme automate și au luat ostatici într-un restaurant situat într-o zonă în care sunt misiuni diplomatice, în capitala Bangladeshului. Atacul s-a soldat cu moartea a 20 de civili, și anume a 9 italieni, 7 japonezi, un american, un indian și doi polițiști. Șase indivizi înarmați au fost eliminați și 13 ostatici, inclusiv 3 străini, au fost salvați sâmbătă în timpul unei operațiuni a poliției.
La începutul înregistrării video sunt prezentate imagini cu atacurile recente din Paris, Bruxelles și Orlando (Statele Unite), revendicate de rețeaua teroristă.
„Ceea ce ați văzut în Bangladesh…a fost doar o mică parte. Acest lucru se va repeta, se va repeta și se va repeta până când voi pierdeți și noi câștigăm iar legea Sharia va fi institută în întreaga lume”, a spus în înregistrarea video un militant din Bangladesh identificat cu numele de Abu Issa al-Bengali, potrivit Reuters online.
Autoritățile din Bangladesh neagă implicarea rețetei Stat Islamic în atac, susținând că atacatorii aparțineau unui grup din această țară și nu organizației teroriste. „Ei sunt membri ai grupării Jamaat-ul-Mujahideen din Bangladesh”, a insistat ministrul de Interne, Asaduzzaman Khan. Potivit acestuia, ei nu au nicio legătură cu Stat Islamic.
Guvernul din Bangladesh neagă prezența oricărui grup terorist internațional în această țară, mai ales a rețelei Stat Islamic. Pe de altă parte, analiștii estimează că Bangladeshul nu vrea să recunoască existența organizațiilor teroriste precum Stat Islamic sau Al-Qaida pe teritoriul său de teama de a nu speria investiitorii.