ISRAEL în RĂZBOI, ziua 397: Israelul este „divizat politic” în timp ce crește riscul izbucnirii unui război regional și prelungit cu Iran

Publicat: 06 11. 2024, 07:23
Actualizat: 06 11. 2024, 07:29
Tanc israelian Merkava. Sursa Foto: Shutterstock

Israel în război, ziua 397:  Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a demis pe Yoav Gallant din funcția de ministru al Apărării. Premierul a invocat neînțelegerile și lipsa încrederii reciproce drept „motive” ale demiterii ministrului.   

Ministrul Apărării Yoav Gallant, în ultima sa apariție, a salutat forțele de securitate israeliene la sfârșitul unei conferințe de presă.  Gallant va fi înlocuit de ministrul de Externe, Israel Katz, în timp ce ministrul fără portofoliu, Gideon Sa’ar, îl va înlocui pe Katz la Ministerul de Externe.

Israel, divizat după demiterea lui Yoav Gallant

Zeci de mii de israelieni au ieșit pe străzi să protesteze  împotriva demiterii ministrului apărării, Yoav Gallant. Sunt raportate proteste în Haifa, Netania și Beer Șeva, precum și la intersecțiile din toată țara, pe lângă demonstrațiile majore din Tel Aviv și Ierusalim.

Zeci de persoane protestează și în Nahariya și în alte comunități din nordul Israelului, în ciuda instrucțiunilor Comandamentului Frontului Intern de a limita adunările publice din cauza atacurilor persistente cu rachete din Liban, transmite Times of Israel.

SUA fac presiuni asupra Irakului: Nu-i permiteți Iranului să atace de pe teritoriul vostru. Israelul va riposta

Administrația Biden a avertizat guvernul irakian să nu permită lansarea unui atac iranian de pe teritoriul său fiindcă ar  risca un atac israelian asupra Irakului, au declarat doi oficiali americani pentru Axios. SUA încearcă să descurajeze Iranul să mai atace Israelul. Oficialii americani sunt îngrijorați că în cazul unui atac asupra Israelului lansat din Irak,  ar putea rezulta război regional.

Corpul Gardienilor Revoluționari din Iran a transferat drone și rachete balistice la milițiile șiite din Irak, planificând un atac comun împotriva Israelului.  Iranul nu a dat semne că ar avea o dorință de a dezamorsa situația, a spus un oficial american. Luni, secretarul de stat Antony Blinken a discutat cu al-Sudani despre aceeași problemă. Doi oficiali americani au declarat că Sullivan și Blinken l-au presat pe premierul irakian să oprească atacurile milițiilor șiite asupra forțelor americane din Irak și Siria, precum și asupra Israelului.

„Dacă nu preveniți atacul iranian de pe teritoriul vostru, nu vom putea împiedica Israelul să lovească Irakul”, a comunicat un oficial american mesajul administrației Biden adresat premierului irakian. Premierul irakian și consilierii săi au clarificat în privat și în declarațiile din presa irakiană că nu doresc ca Irakul să fie atras într-un conflict dintre Israel și Iran.

Citește și: RĂZBOI Israel – Hamas&Hezbollah, ziua 396. 2 morți și 5 răniți după un raid aerian israelian asupra cartierului general al Hezbollah din Siria