Israelul a acceptat o oprire temporară a ofensivei din Gaza, pentru a permite vaccinarea împotriva poliomielitei
Israelul a fost de acord cu o serie de pauze în luptele din Gaza în luna septembrie pentru a permite vaccinarea copiilor din enclavă împotriva poliomielitei, potrivit Națiunilor Unite și oficialilor israelieni.
Rik Peeperkorn, reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Cisiordania și Gaza, a declarat joi că pauza va începe la 1 septembrie și va fi împărțită în trei etape de câte 3 zile fiecare, notează CNN.
„Avem un angajament preliminar pentru pauze umanitare specifice zonei în timpul campaniei de vaccinare”, a spus oficialul, care a adăugat că pauzele se vor desfășura mai întâi în „centrul Gazei, timp de trei zile, urmate de sudul Gazei și apoi urmate de nordul Gazei”.
Un oficial israelian a confirmat că vaccinările împotriva poliomielitei vor începe în Gaza pe 1 septembrie. Fiecare fază a campaniei de vaccinare este programată să dureze aproximativ șapte ore, iar în acele ore, vaccinurile vor putea intra în enclavă și vor putea fi distribuite și administrate.
COGAT, agenția israeliană responsabilă cu aprobarea ajutorului umanitar în Gaza, nu a oferit mai multe informații despre modul în care aceste vaccinuri vor fi distribuite.
Basem Naim, membru al biroului politic al Hamas, a declarat că gruparea a salutat această decizie.
„Suntem gata să cooperăm cu organizațiile internaționale pentru a asigura desfășurarea acestei campanii”, a adăugat el.
Fâșia Gaza, sub amenințarea poliomielitei
De la începutul războiului, rata de vaccinare împotriva poliomielitei a scăzut la aproximativ 80%, în contextul în care, înaintea conflictului, aceasta era de aproape 100%.
Potrivit ONU, este nevoie de o acoperire de peste 90% pentru a opri focarul din teritoriul palestinian.
El a avertizat că perioadele de trei zile „s-ar putea să nu fie suficiente pentru a realiza o vaccinare adecvată”, adăugând că „s-a convenit ca, atunci când este necesar, campania să fie prelungită cu o zi pe zonă, sau chiar mai mult atunci când este necesar”.
El a adăugat că această campanie de vaccinare va fi realizată în două runde, cu un interval de patru săptămâni între prima și a doua doză.
Revenirea poliovirusului, eliminat în cea mai mare parte a lumii dezvoltate, arată dificultățile cu care se confruntă cele două milioane de locuitori ai Fâșiei Gaza de la începutul bombardamentelor israeliene, în octombrie anul trecut. Mulți dintre locuitorii enclavei se confruntă cu lipsa alimentelor, medicamentelor și dispozitivelor medicale, dar și a apei potabile, iar aproximativ 90% dintre locuitori au fost strămutați.
Scopul campaniei de imunizare este vaccinarea a circa 640.000 de copii sub 10 ani cu câte două doze. Potrivit lui Peeperkorn, 1,26 milioane de doze de vaccinuri au fost deja livrate în Gaza.
Poliomielita afectează mai ales copiii sub cinci ani și poate provoca paralizii ireversibile și chiar moartea. Este o boală extrem de contagioasă și nu există nici un tratament pentru aceasta. Boala poate fi prevenită doar prin imunizare, conform OMS.
Un oficial american a declarat că secretarul de Stat Antony Blinken l-a determinat pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în cadrul întâlniri lor de săptămâna trecută, să accepte vaccinarea împotriva poliomielitei în Gaza.
Netanyahu a fost de acord să colaboreze cu SUA în acest sens, a spus oficialul. Trimisul special al SUA pentru problemele umanitare din Orientul Mijlociu, Lise Grande, a condus cooperarea în acest sens, lucrând la finalizarea detaliilor între Guvernul israelian și ONU, inclusiv pauzele și modul în care vor fi livrate vaccinurile, mai arată sursa citată.
Sursa foto: Profimedia