Israelul a indicat calendarul pentru ofensiva planificată la Rafah
Israelul își va lansa ofensiva împotriva Rafah luna viitoare, dacă Hamas nu va elibera ostaticii rămași în Gaza până la începutul Ramadanului, a declarat Benny Gantz, membru al cabinetului de război al premierului Benjamin Netanyahu, conform The Guardian.
„Lumea trebuie să știe, iar liderii Hamas trebuie să știe – dacă până la Ramadan ostaticii noștri nu sunt acasă, luptele vor continua peste tot, inclusiv în zona Rafah”, a declarat ministrul israelian Benny Gantz, la o conferință a preşedinţilor marilor organizaţii evreieşti americane, desfășurată duminică la Ierusalim, potrivit Agenției France-Presse.
Gantz a făcut, vineri, comentarii similare cu privire la un calendar, potrivit Times of Israel, dar guvernul israelian nu a precizat până acum un termen limită pentru asaltul planificat asupra orașului în care s-au refugiat majoritatea celor 1,7 milioane de palestinieni strămutați.
Ramadanul, luna sfântă a musulmanilor, ar trebui să înceapă în jurul datei de 10 martie.
Gantz a adăugat că va avea loc o ofensivă, într-o manieră coordonată şi în cadrul unui dialog cu americanii şi egiptenii pentru a facilita o evacuare și pentru a minimiza „pe cât posibil” numărul victimelor.
În pofida apelurilor din partea unei părţi a comunităţii internaţionale, guvernul Netanyahu este hotărât să lanseze o ofensivă împotriva orașului Rafah de la granița închisă cu Egiptul, unde sunt înghesuiţi peste un milion de palestinieni. Majoritatea persoanelor strămutate trăiesc în condiții foarte dure.
CITEȘTE ȘI: