Prima pagină » Știri externe » Israelul avertizează că ar putea interveni militar împotriva Iranului înaintea SUA

Israelul avertizează că ar putea interveni militar împotriva Iranului înaintea SUA

Israelul avertizează că ar putea interveni militar împotriva Iranului înaintea SUA
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat duminică, la un post american de televiziune, că Israelul ar putea interveni militar înaintea Statelor Unite împotriva programului nuclear iranian, calificându-l pe noul președinte Hassan Rohani drept un "lup deghizat în oaie", relatează AFP.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat duminică, la un post american de televiziune, că Israelul ar putea interveni militar înaintea Statelor Unite împotriva programului nuclear iranian, calificându-l pe noul președinte Hassan Rohani drept un „lup deghizat în oaie”, relatează AFP.

„Suntem mai aproape (de Iran) decât Statele Unite. Suntem mai vulnerabili. Deci, va fi necesar să abordăm această întrebare, și anume cum să oprim Iranul, poate chiar înaintea Statelor Unite”, a avertizat Netanyahu într-un interviu pentru postul CBS.

„În Iran există un nou președinte. El îl critică pe predecesorul său pentru că a fost un lup deghizat în lup. Strategia sa este să fie un lup deghizat în oaie, și anume să zâmbească în timp ce fabrică bomba” atomică, a apreciat el.

„Ei se apropie de linia roșie. Nu au depășit-o încă”, a declarat din nou premierul israelian, referindu-se la pragul începând de la care Iranul va fi, în opinia sa, capabil să fabrice prima sa armă nucleară. „Este necesar să li se spună, fără vreo ambiguitate, că acest lucru nu va fi permis”, a continuat el.

În opinia premierului israelian, Iranul dispune de aproximativ 190 de kilograme de uraniu îmbogățit la un nivel de 20% din cele 250 de kilograme necesare în vederea fabricării unei bombe atomice.

Hassan Rohani, un lider religios moderat, a fost ales pe 14 iunie la conducerea Iranului și îi va succeda lui Mahmoud Ahmadinejad pe 3 august.

Un oficial israelian a avetizat, în același timp, că Iranul ar putea să încerce să prezinte o ofertă marilor puteri, cu care urmează să se întâlnească marți pe tema programului său nuclear controversat.

Teheranul ar putea să propună „o oprire temporară” a îmbogățirii uraniului sau chiar „o conversie posibilă la un nivel inferior a unei părți a uraniului îmbogățit la nivelul de 20%”, cu scopul de a obține o „anulare parțială a sancțiunilor” internaționale.

„Aceasta este o concesie nesemnificativă”, a declarat pentru AFP oficialul israelian, sub protecția anonimatului, apreciind că acest lucru ar constitui „alt exemplu al politicii deliberate a regimului iranian care încearcă să înșele comunitatea internațională”.

„Israelul se va opune total unei asemenea idei iraniene și va respinge propuneri care nu vor include (…) o oprire completă a oricărei îmbogățiri a uraniului, retragerea din Iran a oricărui material îmbogățit, închiderea instalației ilegale de la Qom și oprirea totală a activității la reactorul de plutoniu”, a mai declarat această sursă.

Netanyahu a refuzat, de asemenea, să confirme sau să infirme informații apărute în presa americană potrivit cărora Israelul este responsabil de mai multe explozii la depozite de muniție în Siria, în apropierea orașului portuar Lattakia, pe 5 iulie.

Potrivit CNN, vineri, și ediției de duminică a New York Times (NYT), Israelul a efectuat raiduri aeriene împotriva acestor depozite cu scopul de a împiedica utilizarea unor rachete împotriva flotei sale.

„Imediat ce se întâmplă ceva în Orientul Mijlociu este acuzat Israelul”, a comentat Netanyahu. „Nu obișnuiesc să spun ceea facem sau nu facem. Pot să vă spun că politica mea este să împiedic transferul de arme periculoase către (mișcarea șiită libaneză) Hezbollah și alte grupări teroriste”, a adăugat el.

Potrivit cotidianului american, care citează oficiali americani sub protecția anonimatului, raidul aerian viza rachete de croazieră antinavă de tip Iahont, vândute regimului de la Damasc de către Rusia.