Israelul contestă comisia de anchetă a ONU privind războiul din Fâșia Gaza: „Este o comisie ce trage concluzii în avans”
„Ținând cont că această Comisie Schabas (condusă de William Schabas) nu este o comisie de anchetă, ci o comisie ce trage concluzii în avans, Israelul nu va coopera cu comisia Consiliului ONU pentru Drepturile Omului asupra ultimului conflict cu Hamas”, a anunțat într-un comunicat purtătorul de cuvânt Emmanuel Nahshon.
Această decizie a fost luată din cauza „ostilității obsesive împotriva Israelului a acestei comisii și declarațiilor președintelui acesteia contra Israelului și liderilor săi”, a adăugat Nahshon.
Judecătorul canadian William Schabas și-a atras criticile Israleului în momentul numirii sale în august după ce declarase cu un an în urmă într-o conferință filmată că „ambiția mea este să-l aduc pe Netanyahu în fața Curții Penale Internaționale”.
Israelul a boicotat deja comisia de anchetă înființată de ONU în 2009 după operațiunea „Plumb Întărit”. Raportul final al acestei comisii ONU a acuzat statul evreu și grupările armate palestiniene din Fâșia Gaza de „crime de război” sau chiar „crime împotriva umanității”.
Consiliul pentru Drepturile Omului a înființat această nouă comisie în cursul celei de a 21-a sesiuni extraordinare a sa din 23 iulie, „pentru a stabili faptele și circumstanțele încălcărilor și crimelor comise, a-i indentifica pe cei responsabili și a face recomandări în vederea evitării impunității și pentru ca cei responsabili să fie trași la răspundere”.
Mișcarea palestiniană Hamas a salutat în vară înființarea acestei comisii, care ar urma să prezinte un raport Consiliului pentru Drepturile Omului în martie 2015.
Războiul dintre Isael și grupările armate palestiniene, desfășurat în perioada 8 iulie – 26 august, s-a soldat cu 2.143 de morți de partea palestiniană și 71 de cea israeliană.