Israelul INTENSIFICĂ bombardamentele asupra Libanului, după o serie de atacuri ale Hezbollah
Armata israeliană a efectuat bombardamente masive, miercuri, în sudul Libanului și amenință cu extinderea operațiunilor ca ripostă la atacurile lansate de mișcarea islamistă Hezbollah.
Generalul Herzl Halevi, șeful Statului Major al armatei israeliene, a anunțat miercuri bombardamente masive asupra Libanului, vizând baze ale Forței Radwan, unitățile speciale ale Hezbollah, și infrastructura islamistă, potrivit cotidianului Haaretz.
Atacurile israeliene s-au concentrat asupra districtelor Suaneh, Kfar Dunin, Jabal el-Braij, Huneh și Aadchit, în sudul Libanului.
”Armata israeliană poate acționa decisiv pentru modificarea situației de securitate din nord. Avem eficiență în atacarea pozițiilor Hezbollah din Liban și vom continua să acționăm. Nu este momentul să ne oprim. Avem un drum lung de parcurs. Vom intensifica bombardamentele”, le-a spus generalul Herzl Halevi, potrivit cotidianului The Times of Israel, primarilor comunităților din nordul Israelului, vizate zilnic de atacuri lansate de mișcarea Hezbollah ca ripostă la ofensiva israeliană în Fâșia Gaza.
Zeci de mii de locuitori ai comunităților din nordul Israelului au fost evacuați în ultimele luni din cauza atacurilor Hezbollah.
Miercuri, o femeie a fost ucisă, iar alte opt persoane au fost rănite în urma unui atac cu rachete care a vizat o clădire din localitatea israeliană Safed, situată în apropierea frontierei cu Libanul.
Liderul Hezbollah a amenințat că este pregătit de un conflict masiv cu Israelul
Hassan Nasrallah, liderul mișcării șiite libaneze Hezbollah, a amenințat marți că poate lansa oricând atacuri masive asupra Israelului.
”Menținem angajamentul de a face Israelul să părăsească învins câmpul de luptă. În ultimele 129 de zile, noi am răspuns apelurilor fraților noștri din Gaza și ororilor prin care trec. Suntem determinați să luptăm împotriva Israelului până la dispariția de pe hartă. Un Israel puternic este periculos pentru Liban, dar un Israel vizat de acțiuni de contracarare militară, învins și epuizat, este un pericol mai mic pentru Liban”, a declarat Hassan Nasrallah.
”Este important ca Israelul să nu comită atacuri în Liban, departe de graniță, nici în Beirut. Hezbollah a instalat capabilități pentru descurajarea militară, astfel că, după patru luni, Israelul este atent la fiecare ripostă”, a subliniat Nasrallah.
Foto: Profimedia
Citește și: