Prima pagină » Știri externe » Israelul se apropie de un ACORD cu grupul HAMAS, în contextul eforturilor diplomatice intense ale Administrației Biden

Israelul se apropie de un ACORD cu grupul HAMAS, în contextul eforturilor diplomatice intense ale Administrației Biden

Israelul se apropie de un ACORD cu grupul HAMAS, în contextul eforturilor diplomatice intense ale Administrației Biden

Israelul și grupul islamist palestinian Hamas au primit o versiune actualizată a proiectului acordului de oprire a războiului din Fâșia Gaza, în contextul eforturilor diplomatice ale Administrației Joe Biden și ale echipei președintelui-ales al SUA, Donald Trump.

Un funcționar diplomatic citat de agenția Reuters a declarat luni, sub protecția anonimatului, că proiectul de acord prevede eliberarea ostaticilor israelieni și armistițiu în Fâșia Gaza. Planul a fost prezentat de Qatar, în cursul negocierilor de la Doha.

La negocieri a fost prezent Steve Witkoff, care va deveni emisar al Statelor Unite în Orientul Mijlociu imediat după începerea mandatului președintelui Donald Trump săptămâna viitoare. De asemenea, a participat actualul emisar american, Brett McGurk.

„Viitoarele 24 de ore vor fi esențiale pentru obținerea unui acord”, a declarat diplomatul.

Un oficial israelian citat de postul de radio Kan a declarat că Guvernul Benjamin Netanyahu și reprezentanții Hamas au primit o nouă ofertă.

Președintele în funcție al SUA, Joe Biden, l-a sunat pe premierul Benjamin Netanyahu și i-a evidențiat ”necesitatea obținerii unui acord imediat”, conform Casei Albe.

La rândul său, grupul islamist Hamas a confirmat ”progrese” în sensul unui acord cu Israelul.

”Înnoim angajamentul nostru, al oamenilor noștri aflați în închisori, al prizonierilor-eroi, reafirmăm că se apropie libertatea lor”, a comunicat grupul islamist Hamas, citat de cotidianul The Times of Israel.

Administrația Joe Biden a anunțat săptămâna trecută că menține optimismul privind șansele unui acord pentru oprirea războiului din Fâșia Gaza.

”În Orientul Mijlociu, suntem foarte aproape de un acord pentru încetarea focului și eliberarea ostaticilor. Am avut multe discuții în ultimele zile. Eu sper să putem să îl definitivăm în timpul rămas din mandat. Dar, dacă nu, planul prezentat de președintele Biden pentru un acord de armistițiu și eliberare a ostaticilor va fi predat noii Administrații a SUA, iar eu cred că atunci când vom obține acel acord – și îl vom obține – va avea la bază planul propus de președintele Biden în mai”, a declarat secretarul de Stat Antony Blinken.

Între timp, armata israeliană continuă ofensiva pe teritoriul palestinian Fâșia Gaza, declanșată ca reacție la atacurile teroriste comise de grupurile militante Hamas și Jihadul Islamic în octombrie 2023, soldate cu aproximativ 1.200 de morți în sudul Israelului. Zeci de palestinieni au fost uciși în ultimele 24 de ore în bombardamentele israeliene din Fâșia Gaza, iar bilanțul a ajuns la 46.565 de morți și peste 110.000 de răniți.

Foto: Profimedia

Citește și:

Consilier: Donald Trump și Vladimir Putin vor DISCUTA în viitorul apropiat

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?