Prima pagină » Știri externe » Israelul se RETRAGE din Consiliul Drepturilor Omului. Decizia vine pe fondul condamnărilor recente din partea ONU

Israelul se RETRAGE din Consiliul Drepturilor Omului. Decizia vine pe fondul condamnărilor recente din partea ONU

Israelul se RETRAGE din Consiliul Drepturilor Omului. Decizia vine pe fondul condamnărilor recente din partea ONU

Israelul nu mai suportă tratamentul discriminatoriu promovat de ONU la adresa sa în urma acuzațiilor repetate de crime împotriva umanității și se retrage din Consiliul Drepturilor Omului (CDO).

După ce Statele Unite au părăsit instituția aflată sub tutela Organizației Națiunilor Unite (ONU), acum Israelul face un pas similar. Decizia, explică ministrul israelian de Externe, Gideon Saar, survine în urma repetatelor acuzații care i s-au adus ca urmare a campaniei militare desfășurate în Fâșia Gaza.

„CDO este un organism interguvernamental responsabil cu promovarea drepturilor omului, însă ne-a demonstrat că a protejat în mod tradiţional abuzatori ai drepturilor omului, permiţându-le să se ascundă de control şi, în schimb, demonizează obsesiv singura democraţie aflată în Orientul Mijlociu: Israelul. Cum este posibil ca această țară democratică să facă obiectul a peste 100 de rezoluţii de condamnare, mai mult decât regimurile dictatoriale din Iran, Cuba, Coreea de Nord şi Venezuela la un loc? Israelul nu va mai accepta această discriminare”, a declarat Saar, potrivit Reuters.

Preşedintele american Donald Trump a semnat marţi un ordin executiv menit să retragă SUA din mai multe organisme ale ONU. Printre altele se numără și retragerea SUA din CDO.

Consiliul este format din 47 de state membre alese cu majoritate de voturi în Adunarea Generală a ONU. Membrii consiliului au un mandat de trei ani şi nu sunt eligibili pentru o realegere imediată după ce au avut două mandate consecutive.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit