Prima pagină » Știri externe » Israelul susține atacul SUA din Siria. Netanyahu: „Trump a transmis un mesaj clar și puternic”

Israelul susține atacul SUA din Siria. Netanyahu: „Trump a transmis un mesaj clar și puternic”

Israelul susține atacul SUA din Siria. Netanyahu:
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunțat că "susține în întregime" atacul SUA în Siria, adăugând că acesta transmite "un mesaj clar și puternic", informează BBC News.

„Atât verbal, cât și în acțiune, președintele Donald Trump a transmis astăzi un mesaj clar și puternic că folosirea și răspândirea armelor chimice nu va fi tolerată”, a afirmat premierul israelian.

„Israelul susține în întregime decizia lui Donald Trump și speră că acest mesaj față de acțiunile îngrozitoare ale regimul Assad nu va rezona numai în Damasc, ci în Teheren, Phenian și oriunde altundeva”, a adăugat Benjamin Netanyahu.

Statele Unite au lansat un atac cu rachete asupra unei baze militare din Siria, ca reacție la atacul chimic din urmă cu câteva zile, atribuit administrației al Assad și în care au murit aproape 90 de persoane, între care mulți copii. Oficiali americani au declarat că trupele rusești aufost informate înaintea atacurilor cu rachete asupra bazei siriene și că loviturile nu au vizat zone unde acestea erau prezente.

„În această noapte am ordonat un atac militar asupra bazei aeriene din Siria de unde a fost lansat atacul chimic. Este de interes național vital în planul securității pentru SUA să prevină și să descurajeze răspândirea și utilizarea armelor chimice mortale. Nu poate fi nicio contestare în privința faptului că Siria a utilizat arme chimice interzise, încălcând obligațiile care îi revin în baza Convenției privind interzicerea armelor chimice și ignorând presunea Consiliului de Securitate al ONU. Încercările anterioare de a-i schimba comportamentul lui Assad au eșuat și au eșuat cu consecințe dramatice”, a declarat președintele SUA, Donald Trump, la puțin timp după lansarea atacului.

Rusia a anunțat că va solicita o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, iar guvernatorul provinciei Homs, unde au avut loc atacurile cu rachetă, a susținut că acestea „servesc intereselor grupărilor armate teroriste”.

Departamentul american al Apărării a anunțat la 4.40, ora Siriei, (4.40, ora României), că 59 de rachete de croazieră Tomahawk au fost lansate de la bordul unor distrugătoare aflate în estul Mării Mediterane.

Baza aeriană atacată de Statele Unite se află în zona Shayrat, în provincia Homs.

La scurt timp, Administrația Bashar al-Assad a confirmat că Statele Unite au lansat un atac asupra unei baze militare siriene, precizând că s-au înregistrat victime, după ce Rusia, principalul aliat internațional al Siriei, atrăsese atenția că un astfel de atac va avea consecințe grave.

„Una dintre bazele noastre militare din centrul țării a fost vizată în această dimineață de un atac cu rachete american și există decese”, a transmis armata siriană, citată de agenția oficială SANA.

„Rusia avea semnale directe că se pregătea o operațiune militară împotriva Siriei; inițiatorii operațiunii vor purta responsabilitatea consecințelor”, a avertizat Vladimir Safronkov, adjunctul ambasadorului rus la Națiunile Unite.