Prima pagină » Știri externe » Israelul vrea un ultimatum de „câteva săptămâni, o lună” în dosarul nuclear iranian

Israelul vrea un ultimatum de „câteva săptămâni, o lună” în dosarul nuclear iranian

Israelul vrea un ultimatum de
Ministrul israelian pentru lupta împotriva programului nuclear iranian i-a îndemnat duminică pe membrii comunității internaționale să stabilească Teheranului un ultimatum de "câteva săptămâni, o lună" pentru încetarea îmbogățirii uraniului, sub pedeapsa unor lovituri militare, relatează AFP.

Ministrul israelian pentru lupta împotriva programului nuclear iranian i-a îndemnat duminică pe membrii comunității internaționale să stabilească Teheranului un ultimatum de „câteva săptămâni, o lună” pentru încetarea îmbogățirii uraniului, sub pedeapsa unor lovituri militare, relatează AFP.

„Iranienii joacă micul lor joc și râd până când obțin bomba nucleară”, a declarat pentru postul militar de radio Yuval Steinitz, ministrul pentru Afaceri strategice, însărcinat totodată cu serviciile de informații, în urma eșecului înregistrat sâmbătă, în Kazahstan, la ultima rundă de negocieri între Teheran și marile puteri.

„A venit timpul să adresăm o amenințare militară Iranului sau să îi stabilim un fel de linie roșie, un ultimatum fără echivoc din partea întregii lumi (care să fie lansat) de către Statele Unite și Occident”, a adăugat el, evocând un termen de „câteva săptămâni, o lună”.

Steinitz a îndemnat încă de sâmbătă comunitatea internațională să adopte „o poziție mai fermă” față de Iran, apreciind că Teheranul se dedă doar unei „mascarade de negocieri”, având drept unic obiectiv să câștige timp.

Israelul, considerat singura putere nucleară în Orientul Mijlociu, și Occidentul suspectează Iranul că încearcă să producă arma atomică sub acoperirea programului său nuclear civil, ceea ce Teheranul dezminte. ONU a sancționat acest program prin măsuri ce au fost consolidate unilateral printr-un embargo bancar și petrolier de către Uniunea Europeană (UE) și Statele Unite.

După două zile de negocieri intense în Kazahstan, marile puteri și Iranul nu au ajuns la vreun acord. Catherine Ashton, șefa diplomației europene și reprezentanta acesteia la negocieri, a declarat că pozițiile rămân „foarte îndepărtate, pe fond” și că nu s-a stabilit nici măcar o dată pentru o reuniune viitoare.

În contextul în care Israelul amenință cu declanșarea unui atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene, președintele american Barack Obama a apreciat, în martie, la „un pic mai mult de un an” perioada de care Iranul are nevoie pentru a se dota cu arma nucleară, precizând că nu dorește, „evident”, să aștepte până în „ultimul moment”.