Italia: Guvernul va supraveghea vânzarea rafinăriei LukOil din Sicilia. Care este motivul
Guvernul italian intenționează să supravegheze potențiala vânzare a unei rafinării deținute de grupul rus LukOil în Sicilia, pentru a preveni pierderea locurilor de muncă și pierderea producției, atât de necesară pentru Italia.
Anunțul a fost făcut duminică de către ministrul italian al Industriei, Aldo Urso.
Rafinăria ISAB reprezintă aproximativ 20% din capacitatea de rafinare a Italiei și oferă locuri de muncă pentru 1.000 de persoane, într-una dintre regiunile cele mai sărace ale Italiei, notează Reuters.
LukOil a purtat discuții cu platforma americană de investiții Crossbridge Energy Partners pentru a vinde ISAB, într-o mișcare care ar fi ajutat la evitarea opririi activității rafinăriei din cauza unui eventual embargo asupra petrolului rusesc.
Grupul rus, însă, a respins oferta Crossbridge, a informat vineri Financial Times, făcând presiuni asupra Guvernului pentru a găsi soluții pentru pevenirea falimentului rafinăriei după 5 decembrie, când intră în vigoare embargo-ul împotriva petrolului rusesc.
Duminică, Urso a declarat că speră că Lukoil își va continua activitățile în Sicilia sau, dacă dorește, să își vândă afacerea unui investitor italian sau străin.
„În acest caz, deoarece în acest sector există aşa numitele «puteri de aur» (golden powers – menite să protejeze companiile de importanţă strategică, n. red.), orice posibil transfer al proprietăţii este condiţionat de ceea ce noi considerăm fundamental, în primul rând continuitatea producţiei şi nivelul de angajaţi”, a declarat Urso.
Italia urmează să ia și alte măsuri pentru a proteja industria
Urso a declarat recent că Guvernul premierului Giorgia Meloni va continua să folosească astfel de reguli pentru a apăra interesul național al țării.
O sursă apropiată negocierilor a declarat pentru Reuters că alți potențiali cumpărători sunt interesați de preluarea ISAB, cum ar fi grupul energetic norvegian Equinor. Compania norvegiană nu a comentat până acum aceste informații.
Luna trecută, autoritățile italiene au oferit Lukoil o scrisoare de garanție, pentru a ajuta rafinăria ISAB să obțină finanțare pentru a cumpăra petrol din afara Rusiei, dar creditorii nu au deblocat încă fondurile atât de necesare.