Românii care vor să meargă în Italia sunt în continuare obligați să intre în autoizolare timp de 14 zile, după ce autoritățile au decis de prelungească această măsură cu până la zece zile.
Obligativitatea autoizolării pentru 14 zile pentru persaonele care vor să intre în Italia din România, măsură anunțată inițial ca fiind valabilă până la 31 iulie, a fost prelungită cu până la zece zile, a transmis, vineri, Ministerul Afacerilor Externe.
„În conformitate cu informațiile oficiale comunicate de către autoritățile italiene, persoanelor care sosesc în Republica Italiană și care în ultimele 14 zile s-au aflat în România sau au tranzitat România li se aplică obligativitatea supravegherii medicale și autoizolării pentru o perioadă de 14 zile. Sunt exceptați de la această măsură membrii echipajelor mijloacelor de transport de mărfuri și de persoane și personalul navigant”, a anunțat MAE.
Această măsură a intrat în vigoare în 24 iulie, după ce ministrul Sănătății italian, Roberto Speranza, a semnat o nouă ordonanță care prevede carantina pentru cetățenii care au stat în România și în Bulgaria în ultimele 14 zile. „Această măsură este deja în vigoare pentru toate țările din afara UE și non-Schengen. Virusul nu este învins și continuă să circule. Din această cauză trebuie să fim în continuare atenți și precauți”, a anunțat atunci Roberto Speranza.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că va continua dialogul cu autoritățile italiene și va comunica public elementele de noutate care vor fi transmise oficial de către partea italiană.
Măsuri suplimentare la nivel regional
Autoritățile regionale au adoptat recent o serie de măsuri suplimentare care îi vizează și pe românii care vor să intre pe raza lor, a transmis Ambasada României în Republica Italiană. Aceste măsuri, sub rezerva unor modificări ulterioare, rămân în vigoare pe durata decretării stării de urgență.
Regiunea Lazio a adoptat, la 28 iulie 2020, o ordonanță prin care instituie unele măsuri suplimentare, printre care:
- Transportatorii rutieri vor transmite, pentru pasagerii care vin din România, Bulgaria și Ucraina, declarațiile pe proprie răspundere și orarul sosirii către Direcția de Sănătate Publică locală, pentru a facilita supravegherea medicală și nu vor permite îmbarcarea persoanelor cu o temperatură de peste 37,5°.
- În aerogări, la sosirea în regiunea Lazio va fi efectuat, pe bază voluntară, testul serologic tuturor persoanelor care vin din România, Bulgaria și Ucraina și, în cazul unui rezultat pozitiv, va fi efectuat și testul molecular (tampon); vor fi de asemenea efectuate teste tampon tuturor persoanelor cu o temperatură de peste 37,5°.
- În cazul în care una sau mai multe persoane nu au posibilitatea să se deplaseze cu un mijloc de transport privat/personal către locuința/reședința indicată anterior plecării ca loc de desfășurare a autoizolării, sau în cazul în care locuința/reședința respectivă nu rezultă corespunzătoare sau nu mai este disponibilă, Direcția de Sănătate Publică locală va informa cu celeritate Protecția Civilă Regională care, în coordonare cu Departamentul Protecției Civile din cadrul Președinției Consiliului de Miniștri, va determina modalitățile și locul unde va fi efectuată autoizolarea și supravegherea medicală pe cheltuiala persoanelor supuse măsurilor, cu aplicarea prevederilor articolului 4, alin. 4 din Decretului Președintelui Consiliului de Miniștri din 11 iunie 2020.
Regiunea Toscana a adoptat, la 28 iulie 2020, ordonanța nr. 75 prin care se instituie măsuri specifice pentru persoanele care sosesc în Italia din afara spațiului Schengen:
- Autoritățile de sănătate competente teritorial au sarcina de a înființa, în autogările în care sunt operate rute internaționale cu pornire din țări non-Schengen, puncte de primire unde să se desfășoare înregistrarea persoanelor care intră în Italia și care, în conformitate cu prevederile în vigoare, trebuie să efectueze perioada de 14 zile de autoizolare și supraveghere medicală și să ofere posibilitatea efectuării testelor serologice și moleculare (tampon).
- Persoanele depistate pozitiv cu Covid-19 au posibilitatea de a efectua perioada de autoizolare în structuri special amenajate (hoteluri sanitare). Această posibilitate este extinsă si pentru orice contacte apropiate ale persoanei declarate pozitivă cu Covid-19.
- De asemenea, persoanele care nu pot efectua în siguranță această perioadă de autoizolare la propriul domiciliu, au posibilitatea de a fi recepționați în structurile hoteliere prezente în regiunea Toscana.
- Rămân totodată în vigoare prevederile ordonanței președintelui regiunii Toscana numărul 73 din data de 16 iulie 2020 (crearea de puncte de primire în aeroporturi unde să se desfășoare înregistrarea persoanelor care intră în Italia din țări non-Schengen).
Date de contact pentru asistență consulară
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice și oficiilor consulare ale României în Republica Italiană:
- Ambasada României la Roma: +39 06.835.233.44, +39 06.835.233.52, +39 06.835.233.58, +39 06.835.233.56, +39 06.835.233.69, +39 06.835.233.71, +39 06.835.233.74, +39 345 147 3935 (telefon de urgență);
- Consulatul General al României la Milano: +39 0240098207, +39 02.40074018, +39 366.108.1444 (telefon de urgență);
- Consulatul General al României la Torino: +39 011 249 57 75, +39 011 249 52 64, +39 011 18 95 83 90, +39 338 756 8134 (telefon de urgență);
- Consulatul General al României la Trieste: +39 040 411 652, +39 040 452 8136, +39 040 416 350, +39 340 8821688 (telefon de urgență);
- Consulatul General al României la Bari: +39 080 548 1042, +39 080 546 1893, +39 080 548 4671, +39 080 546 1470, +39-334 604 2299 (telefon de urgență);
- Consulatul General al României la Bologna: +39 051 5872120, +39 051;5872209, +39 349 1178220 (telefon de urgență);
- Consulatul României la Catania: +39.095.537.909, +39 095 536 139, +39 320 965 3137 (telefon de urgență).
Potrivit datelor Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB), de la debutul pandemiei, până la 30 iulie, în Italia au fost confirmate 246.776 de cazuri de infecție cu COVID-19 și 35.129 de decese.
Conform informării de vineri a Grupului de Comunicare Strategică, 1.891 de cetățeni români au fost diagnosticați pozitiv cu SARS-CoV-2 în Italia, dintre care 31 și-au pierdut viața în lupta cu virusul.
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ...
vezi toate
articolele