Prima pagină » Știri externe » Italia: Un antivaccinist a murit din cauza COVID după ce a refuzat să fie intubat, deși era în stare gravă

Italia: Un antivaccinist a murit din cauza COVID după ce a refuzat să fie intubat, deși era în stare gravă

Italia: Un antivaccinist a murit din cauza COVID după ce a refuzat să fie intubat, deși era în stare gravă
Italia: Un antivaccinist a murit din cauza COVID după ce a refuzat să fie intubat, deși era în stare gravă

Un bărbat din Italia, antivaccinist convins, a refuzat să fie intubat, cu toate că suferea de o formă severă de COVID019.

Din această cauză, bărbatul nu a mai putut fi salvat, după cum informează Antena3.

În vârstă de 50 de ani, italianul a ajuns la spital cu o formă gravă de insuficiență respiratorie, provocată de infecția cu SARS-CoV-2.

Acesta a fost internat la Terapie Intesivă, la spitalul Santa Chiara din Trento.

Bărbatul nu era vaccinat, ba mai mult, era un antivaccinist convins. Deși starea lui era una destul de gravă, pacientul a refuzat să semneze consimțământul pentru a fi intubat. El a încetat din viață vineri, 10 decembrie, au anunțat cadrele medicale.

Potrivit medicilor care l-au îngrijit, bărbatul nu suferea de alte afecțiuni.

Italia a înregistrat cel mai mare număr de noi infectări cu SARS-CoV-2 din ultimele 8 luni

Italia a anunțat cel mai mare număr de cazuri de infecție cu COVID-19 de la începutul lunii aprilie, în ciuda măsurilor impuse de autorități pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

Autoritățile italiene au raportat vineri 20.497 de cazuri noi de SARS-CoV-2, față de 12.527 înregistrate joi, și 118 decese într-o singură zi, față de 79, reaportate joi. Astfel, În total, în ultimele 24 de ore au fost făcute 716.287 de teste, față de 312.828 anterioare.

Rata de pozitivitate este de 2,86%, în scădere. În schimb, în Italia sunt 816 pacienți la terapie intensivă, cu cinci mai mulți decât joi.

În Italia, pragul de 20.000 de cazuri nu a mai fost atins din 3 aprilie, când au fost înregistrate 21.261 de infectări, arată sursa citată, iar în ceea ce privește numărul de decese – 118 -, această limită a fost atinsă pe 28 mai.

„În ultimele săptămâni s-a înregistrat o tendință de creștere a epidemiei, chiar dacă mai târziu decât în alte țări europene. Circulația virusului este mai mare în zonele de nord-est, iar grupele de vârstă cele mai afectate sunt cele sub 20 de ani și între 30 și 49 de ani”, a subliniat președintele Institutului Superior de Sănătate, Silvio Brusaferro.

La sfârșitul lunii februarie 2020, Italia a fost prima țară europeană care a raportat o creștere semnificativă a cazurilor de COVID-19. La data de 10 decembrie, numărul total al cazurilor de infecție cu COVID-19 ajunsese la 5,18 milioane, iar al persoanelor decedate din cauza bolii, la 134.669, conform datelor oficiale.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și