Prima pagină » Știri externe » Iulia Timoșenko intenționează să candideze la alegerile prezidențiale din Ucraina

Iulia Timoșenko intenționează să candideze la alegerile prezidențiale din Ucraina

Iulia Timoșenko intenționează să candideze la alegerile prezidențiale din Ucraina
Opozanta Iulia Timoșenko a anunțat sâmbătă seara că va candida la alegerile prezidențiale anticipate din Ucraina, programate să aibă loc la 25 mai, relatează agenția Itar-Tass, în pagina electronică.

„Voi candida la alegerile prezidențiale”, a afirmat Timoșenko în drum spre Piața Independenței, unde a fost primită cu aplauze de zeci de mii de persoane.

Opozanta ucraineană, în lacrimi și într-un scaun cu rotile, i-a salutat pe „eroii Ucrainei”, adresându-se celor peste 50.000 de persoane aflate în Piața Independenței (Maidan), în centrul Kievului.

Parlamentul ucrainean a adoptat sâmbătă o rezoluție cu privire la „eliberarea imediată” a Iuliei Timoșenko și organizarea de alegeri prezidențiale anticipate în mai, destituindu-l de facto pe Viktor Ianukovici, care a refuzat să demisioneze.

Timoșenko este un opozant feroce al președintelui Viktor Ianukovici. Ea a fost condamnată în 2011 la șapte ani de închisoare pentru că a semnat în calitate de șef al Guvernului un acord pe tema gazelor cu Rusia ale cărui condiții au fost descrise drept prejudicioase pentru țara sa.

Autor

Citește și