Jack Grealish a fost jefuit în timpul meciului cu Everton. Hoții i-au furat din casă bijuterii și ceasuri de un milion de lire
Internaţionalul englez Jack Grealish a fost victima unui jaf chiar în timp ce Manchester City învingea cu 3-1 pe terenul echipei Everton, pe 27 decembrie, cu el titular. Hoții, care ar fi ajuns la locuința fotbalistului din Cheshire cu elicopterul, au furat bijuterii și ceasuri în valoare de peste un milion de euro, transmite RMC Sport. Potrivit cercetărilor preliminare, membrii familiei sale se aflau acasă în momentul în care a fost declanșata alarma, însă aceștia nu au fost răniți.
Vedeta participa la victoria campioanei Angliei în faţa formaţiei Everton, la Liverpool, când poliţia a fost chemată de urgenţă la locuinţa sa din Cheshire. Conform primelor cercetări, membrii familiei sale se aflau acasă în momentul în care s-a dat alarma. Jaful nu s-a soldat cu răniri, dar s-au furat bijuterii şi ceasuri. Pierderea ar fi de 1 milion de lire sterline, adică 1,15 milioane de euro. Poliţia nu a făcut nicio arestare, în ciuda utilizării unui elicopter în timpul intervenţiei. A fost lansat un apel pentru informaţii: „Oricine are informaţii despre acest incident este rugat să contacteze poliţia din Cheshire”.
În 2021, alt jucător de la Manchester City, João Cancelo, a fost ţinta unui jaf şi a fost agresat de intruşi. „Întreaga mea familie a fost terorizată”, a povestit el ulterior.
În urmă două luni, părinții lui Luis Diaz, atacantul lui Liverpool, au fost răpiți de o grupare de gherilă în Columbia, în timp ce călătoreau cu o dubă în nordul țării. Mama sa a fost eliberată după o zi, tatăl după alte zece. Nu a fost făcută pubică nici o informație despre o posibilă sumă de răscumpărare.
Citiți și: