James Stavridis, comandantul suprem al forțelor NATO în Europa: „În privința Ucrainei, ne îndreptăm spre un nou conflict înghețat”

Publicat: 18 02. 2015, 09:14
Actualizat: 18 02. 2015, 20:32

„Predicția mea, din nefericire, este că ne îndreptăm spre un alt confict înghețat, similar celor din Georgia-Osetia de Sud-Abhazia, R.Moldova-Transnistria, Cipru și Nagorno-Karabah – din fericire putem distinge o situație în care diplomația poate prevala în fața violenței”, a declarat Stavridis.

La aproape trei zile de la acordul de încetare a focului în Ucraina, OSCE a anunțat că acesta este respectat în pofida unor incidente la Sievierodonețk, Lugansk, Debalțeve și Donețk. Luptele sunt însă intense în jurul orașului strategic Debalțeve.

Stavridis a explicat că situația tactică din Debalțeve, unde sunt încercuiți aproximativ 7.000 de militari ucraineni, este o problemă. „(Forțelor ucrainene) trebuie să li se permită să rămână la fața locului fără să fie atacate, așa cum cere armistițiul – dar Kremlinul va face presiuni pentru capturarea sau retragerea lor. Cred că este foarte improbabil ca armistițiul să dureze și, din nefericire, ne așteptăm la mai multă vărsare de sânge în perioada următoare”, a declarat Stavridis.

„NATO a oferit dovada irefutabilă privind prezența de luni de zile a sistemelor rusești de armament greu. Rusia își poate retrage forțele, instructorii și armamentul greu și ar trebui să facă acest lcuru imediat”, a adăugat el, afirmând că atât timp cât forțele rusești sunt prezente în Ucraina, șansele unei rezolvări pașnice și diplomatice sunt reduse.

În pofida dezacordurilor cu Rusia, Occidentului nu este într-un Război Rece cu Rusia și nu va fi nicio confruntare militară între NATO și Rusia, a precizat el.