08:34
Este vorba despre șase locații din lanțul său de restaurante cu specific italian, una dintre acestea fiind amplasat lângă Catedrala Saint Paul din Londra.
„Situația de pe piață este complicată și, din cauza Brexit-ului, incertitudinile au crescut”, a explicat Simon Blagden, directorul lanțului de restaurante „Jamie’s Italian”.
Mai precis, acesta a dat vina pe Brexit, care va scumpi produsele importate și va conduce la scăderea numărului de clienți.
Decizia de a închide cele șase restaurante va afecta 120 de angajați, mai puțin de 5% din numărul total al celor ce lucrează în cadrul lanțului „Jamie’s Italian”.
În prezent, Jamie Oliver deține 42 de restaurante în Marea Britanie.