Japonia a ordonat interceptarea oricărei rachete nord-coreene care ar viza teritoriul nipon

Publicat: 06 04. 2014, 19:08
Actualizat: 06 02. 2019, 17:14

Ministrul Apărării Itsunori Onodera a dat acest ordin joi, ca răspuns față de lansarea pe 26 martie către Marea Japoniei – numită Marea de Est de către coreeni – a două rachete balistice nord-coreene cu rază medie de acțiune, potrivit agenției Kyodo, care citează o sursă guvernamentală.

Aceste rachete sunt susceptibile să atingă teritoriul japonez.

În urma ordinului ministrului, un distrugător echipat cu sistemul antirachetă AEGIS a fost mobilizat în Marea Japoniei, tot potrivit Kyodo.

 

//www.youtube.com/v/NZYaoEn2Ocs?hl=en_US&version=3&rel=0

 

Japonia a mai ordonat, în trecut, mobilizarea acestor baterii antirachetă, și anume în aprilie 2013, după ce Phenianul a lansat o rachetă cu rază lungă de acțiune, un tir considerat de către occidentali și Japonia un test de rachetă balistică, urmat la câteva luni de al treilea test nuclear.

Secretarul american al Apărării Chuck Hagel a anunțat duminică faptul că Statele Unite prevăd să trimită în Japonia două nave echipate cu sisteme antirachetă de tip AEGIS care să se alăture celor cinci deja prezente în această țară, pentru a răspunde amenințării nord-coreene.