Japonia lansează, marți, noua sa rachetă spațială, Epsilon
Agenția niponă de explorare spațială (JAXA) va lansa, marți, racheta spațială Epsilon, un nou model care va transporta în spațiu telescopul japonez SPRINT-A, informează AFP.
Lansarea este prevăzută la ora 04.35 GMT, de la baza spațială din Uchinoura (sudul Japoniei).
Lansatorul, care funcționează cu combustibil solid (propergol), cu o înălțime de 24 de metri, este primul model de acest tip dezvoltat de Japonia din 2001, când agenția niponă a lansat pe piață racheta H-2A. Un alt model de rachetă, de dimensiuni mult mai mari, H-2B, a avut prima sa lansare spațială în 2009.
Comparativ cu H-2A, costurile de lansare pentru Epsilon au scăzut cu o treime, spun reprezentanții JAXA. De asemenea, perioada necesară pentru a efectua o lansare s-a diminuat.
Pentru prima sa lansare, Epsilon-1 va transporta SPRINT-A, primul satelit-telescop de observare a mediului planetelor din sistemul nostru solar (Venus, Marte și Jupiter), de pe o orbită terestră situată la o înălțime cuprinsă între 950 – 1.150 de kilometri.