Jean-Marie Le Pen își face partid. „Sunt un pește de pradă și voi lupta până la capăt”
This browser does not support the video element.
„Nu vreau să înființez un alt partid. Vreau să înființez o formațiune care nu va fi concurentă a Frontului Național”, a anunțat Jean-Marie Le Pen, în vârstă de 86 de ani, invitat luni la Radio Courtoisie.
„Sunt un pește de pradă și voi lupta atât timp cât voi avea putere”, a spus el.
Fondatorul FN a dat asigurări că formațiunea sa va servi ca „parașută împotriva dezastrului” și „îi va primi pe cei care sunt indignați de linia” actuală a FN, cu scopul de a „face presiuni și de a-l schimba”.
Potrivit Le Figaro, viitoarea formațiune a liderului istoric al FN va fi intitulată Asociația Prietenilor lui Jean-Marie Le Pen.
Proiectul lui Jean-Marie Le Pen nu l-a luat prin surprindere de europarlamentarul Bruno Gollnisch, care a afirmat luni seara pentru Le Figaro că a vorbit cu el despre acest subiect. Gollnisch a confirmat că proiectul bătrânului Le Pen nu vizează înființarea unui partid politic concurent Frontului Național. El a precizat că Jean-Marie Le Pen vrea să adune persoane apropiate viziunii sale.
Mai mulți reprezentanți ai extremei drepte franceze, precum liderul Partidului Franței, Carl Lang, sau cel al mișcării dizolvate Munca Franceză, Yvan Benedetti, s-au declarat pregătiți să se alăture proiectului lui Jean-Marie Le Pen, cu condiția ca acesta să fie diferit de FN.
Odată cu lansarea propriei formațiuni, fostul candidat la alegerile prezidențiale din Franța crede că va putea să o „elibereze pe Marine” Le Pen, care ar fi devenit „ostatica” lui Florian Philippot, vicepreședintele Frontului Național.
„Nu vreau ca Frontul Național să devină aripa dreaptă (a unei) majorități care să-l propulseze pe Florian Philippot în funcția de ministru”, a precizat Jean-Marie Le Pen.
Jean-Marie Le Pen a fost suspendat pe 4 mai din calitatea de membru al FN până la votul unei Adunări Generale extraordinare, care va avea loc în termen de trei luni.
Repetându-și opiniile condamnate în mai multe rânduri în justiție – cu privire la camerele de gazare, pe care le consideră un „detaliu” al istoriei, apărarea mareșalului Pétain, a „lumii albe” și denunțarea democrației ca sistem politic – fostul președintele de onoare al FN și-a multiplicat provocările la începutul lui aprilie, la o zi după alegerile departamentale, în care FN a obținut mai degrabă un rezultat bun.
Marine Le Pen vrea ca declarațiile tatălui său să nu mai afecteze FN, cu doi ani înainte de alegerile prezidențiale pe care ea crede că le poate câștiga.
În fața unui Jean-Marie Le Pen imprevizibil, nu există alte opțiuni, a considerat Louis Aliot, un membru al FN, justificând excluderea acestuia din partid.
„Nu-i putem pune căluș nici înăuntrul (partidului) și nici afară”, a recunoscut el.