Jens Stoltenberg cere Israelului să protejeze civilii palestinieni și avertizează Iranul să nu intervină în conflict
Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a cerut, marți, acțiuni pentru evitarea escaladării conflictului dintre Israel și grupurile islamiste din Fâșia Gaza, îndemnând armata israeliană să protejeze civilii și avertizând Iranul și mișcarea Hezbollah să nu intervină în conflict.
”Condamnăm atacurile teroriste comise de grupul Hamas împotriva Israelului. În același timp, este important ca riposta Israelului să aibă loc în limitele dreptului internațional. Viețile civililor trebuie protejate, iar în Fâșia Gaza trebuie să ajungă asistență umanitară. Statele membre NATO au cerut crearea de coridoare umanitare și pauze în ostilități”, a declarat Jens Stoltenberg, în discursul rostit marți la o reuniune a Consiliului Nordic, desfășurată în capitala Norvegiei, Oslo.
Secretarul general al NATO a avertizat Iranul și grupurile islamiste susținute de Teheran să nu intervină în conflictul Israelului cu militanții din Fâșia Gaza.
”Este important ca acest război să nu escaladeze într-un conflict regional de amploare. Iranul, mișcarea Hezbollah și alte grupuri nu trebuie să profite de criză pentru a o escalada. Suferințele pe care le-am văzut în ultimele săptămâni ne amintesc că nu trebuie să încetăm acțiunile pentru găsirea unei soluții politice de pace durabilă”, a precizat Jens Stoltenberg, potrivit declarațiilor postate pe site-ul NATO.
Bilanțul bombardamentelor lansate de armata israeliană asupra Fâșiei Gaza după atacurile armate din 7 octombrie a ajuns la cel puțin 8.525 de morți și 21.543 de răniți. Franța, Marea Britanie și Olanda elaborează planuri pentru a transfera asistență umanitară în Fâșia Gaza pe cale maritimă, iar secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a reiterat apelurile în sensul instituirii unui armistițiu temporar.
În același timp, Jens Stoltenberg a insistat că războiul din Orientul Mijlociu nu trebuie să afecteze asistența oferită de Occident Ucrainei pentru respingerea invaziei militare ruse. ”Nu există semnale că Rusia s-ar pregăti de pace. Dimpotrivă, pregătește intensificarea războiului. De aceea, trebuie să continuăm susținerea pentru Ucraina”, a subliniat Stoltenberg.
Foto: Profimedia
Citește și: