Prima pagină » Știri externe » Jens Stoltenberg: „NATO nu caută confruntarea cu Rusia”

Jens Stoltenberg: „NATO nu caută confruntarea cu Rusia”

Jens Stoltenberg:
Secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, a afirmat, într-un interviu apărut luni în cotidianul rus Kommersant, că Alianția Nord-Altantică "nu caută confruntarea cu Rusia", apreciind că Acordurile de la Minsk sunt "un pas în direcția bună".

După summitul de la Minsk în „formatul Normandia” și în contextul intrării în vigoare a unui armistițiu în estul Ucrainei, Jens Stoltenberg a acordat un interviu pentru cotidianul rus Kommersant în care explică poziția NATO în relația sa cu Rusia.

Întrebat dacă Rusia este „un partener sau un inamic” pentru Alianța Nord-Atlantică, Stoltenberg a răspuns că „lumea este prea complexă pentru a fi divizată în «prieteni și inamici»”.

„Timp de decenii, după Războiul Rece, am dezvoltat relații foarte constructive cu Rusia. Deschiderea frontierelor, dezvoltarea comerțului, contactele politice, cooperarea practică, toate acestea au contribuit la prosperitatea și la dezvoltarea economică a unor state membre NATO și a Rusiei”, a continuat el.

„Vom continua să aspirăm la astfel de relații. NATO nu caută confruntarea cu Rusia”, a adăugat secretarul general al Alianței Nord-Atlantice.

Vorbind despre conflictul armat din regiunile ucrainene Lugansk și Donețk, Jens Stoltenberg a afirmat că Ucraina trebuie să rămână o țară „independentă” și „suverană”.

„Acordurile de la Minsk sunt un pas în direcția bună”, a apreciat el, pledând să fie aplicate „integral” și exprimându-și speranța că „vor conduce la o soluționare de durată a conflictului din Ucraina”.

Grupul de contact, din care fac reprezentanți ai Moscovei, Kievului, OSCE și lideri separatiști proruși din estul Ucrainei, a semnat joi, la Minsk, o înțelegere care vizează să pună capăt conflictului ucrainean. Înțelegerea a fost negociată de către președinții Rusiei Vladimir Putin, Ucrainei Petro Poroșenko, Franței Francois Hollande și cancelarul Germaniei Angela Merkel, după aproximativ 16 ore de negocieri în capitala belarusă.

Întrebat dacă nu se teme de o nouă escaladare a tensiunilor în relațiile cu Moscova după ce NATO a anunțat că va înființa posturi de comandament în țări situate în apropiere de Rusia, Stoltenberg a subliniat că cele șase centre de comandament și control vor fi instalate în țări din estul Europei care „au capacități relativ mici”.

Nu vorbim despre „unități de luptă”, a precizat el, adăugând că „aceste centre vor asigura legăturile între forțele armate ale acestor țări și forțele multinaționale ale NATO”.

Pe de altă parte, referindu-se la decizia președintelui cipriot de a permite Rusiei să folosească bazele navale ale insulei în contextul amenințării reprezentate de gruparea Stat Islamic în Irak și Siria, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice a subliniat că „Cipru nu este membru NATO. Prin urmare, NATO nu poate lua nicio decizie în acest sens”.

Autor

Citește și