Joe Biden, concurat de un KENNEDY în cursa pentru Casa Albă / Cine vrea să devină președintele SUA

Publicat: 06 04. 2023, 11:18
Joe Biden, concurat de un Kennedy în cursa pentru Casa Albă / Sursa FOTO: wikimedia.org

Unul dintre cei mai vocali membri ai celebrei dinastii Kennedy vrea să devină președintele Americii și își pregătește candidatura pentru alegerile din 2024.

Robert F. Kennedy Jr. (69 de ani) și-a depus deja dosarul la Comisia Electorală Federală a SUA.

Robert F. Kennedy Jr., antivaccinist convins

Antivaccinist convins, Robert F. Kennedy Jr. va încerca să obţină nominalizarea democraţilor la preşedinţie.

Preşedintele american în exerciţiu, Joe Biden (80 de ani), nu şi-a anunţat încă în mod oficial intenţia de a candida din nou în 2024, dar se aşteaptă ca el să-şi anunţe candidatura pentru al doilea mandat.

Robert Kennedy Jr. este nepotul preşedintelui John F. Kennedy şi fiul senatorului Robert F. Kennedy, ambii asasinaţi în timp ce se aflau în funcţie.

Avocat specializat în protecţia mediului, el este de două decenii un susţinător fervent al mișcării antivaccinare şi a ținut prim-planul și în timpul pandemiei Covid-19.

În prezent, Robert F. Kennedy jr. este al doilea concurent oficial la Casa Albă din rândurile Partidului Democrat. La începutul lunii martie, scriitoarea Marianne Williamson, în vârstă de 70 de ani, şi-a anunţat intrarea în cursă.

Candidații republicanilor

În tabăra republicană, pe lângă fostul preşedinte Donald Trump, şi-au anunţat candidaturile pentru obţinerea nominalizării în vederea scrutinului din 2024 ex-ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, antreprenorul Vivek Ramaswamy şi fostul guvernator al statului Arkansas, Asa Hutchinson. În cursă este așteptat să intre și Ron DeSantis, guvernatorul Floridei, unul dintre cei mai apreciați politicieni americani ai momentului.

Atât Partidul Democrat, cât și cel Republican își organizează propriile competiții interne, numite primare, pentru a-și stabili candidatul la președinție, informează BBC.