Joe Biden îi aduce la Casa Albă pe Champ și Major. Galerie FOTO cu Primii-Câini ai Americii
Joe Biden, președintele ales al Statelor Unite, a anunțat că va merge la Casa Albă împreună cu Champ și Major, cei doi câini pe care îi apare. Despre ei, chiar șeful statului a declarat că vor fi Primii-Câini ai Americii, iar presa de peste Ocean s-a și grăbit să-i gratuleze pentru calitățile lor.
Champ și Major sunt doi câini din rasa ciobănesc-german pe care familia Biden i-a adoptat în 2008 de la un adăpost pentru animale.
De ce este atât de special Major
Despre Major, jurnaliștii scriu că nu-i orice fel de câine. De fapt, el va fi primul câine dresat pentru operaţiuni de salvare care va locui în reşedinţa oficială a preşedinţilor americani, situată la adresa Pennsylvania Avenue Nr. 1600!
În timpul campaniei sale electorale, Joe Biden nu a ezitat să folosească drept strategie electorală dragostea sa față de cei doi câini. Echipa lui de campanie a postat pe Instagram fotografii cu Champ și Major purtând accesorii vestimentare în culorile Partidului Democrat. Imaginile erau însoţite de următorul text: „Poate că sunt puţin părtinitor, dar cred că Champ şi Major ar fi nişte super Primi-Câini la Casa Albă!”.
Donald Trump a rupt tradiția: fără câini la Casa Albă în mandatul său!
Alegerea lui Joe Biden în funcţia de preşedinte marchează revenirea la obiceiuri şi tradiţii bine stabilite în ceea ce priveşte animalele domestice permise la Casa Albă. Donald Trump a realizat o ruptură din acest punct de vedere, întrucât nu a avut niciodată un câine la Casa Albă pe durata mandatului său, spre deosebire de toţi predecesorii din ultimele decenii.
De fapt, de-a lungul anilor, americanii s-au arătat foarte ataşaţi de câinii care au trăit la Casa Albă şi de aceea nu este deloc exclus ca Champ și Major să-i fi adus câteva voturi lui Joe Biden. În schimb, lipsa de interes faţă de câini manifestată de Donald Trump a fost intens speculată de adversarii lui.