Prima pagină » Știri externe » Joe Biden îi cere lui Vladimir Putin să ia măsuri împotriva atacurilor cibernetice pornite din Rusia

Joe Biden îi cere lui Vladimir Putin să ia măsuri împotriva atacurilor cibernetice pornite din Rusia

Joe Biden îi cere lui Vladimir Putin să ia măsuri împotriva atacurilor cibernetice pornite din Rusia

Președintele american Joe Biden a avut o convorbire telefonică cu Vladimir Putin, în care i-a cerut liderului de la Kremlin să ia măsuri împotriva atacurilor cibernetice pornite din Rusia.

„Președintele Biden a subliniat importanța ca Rusia să ia măsuri împotriva grupurilor din Rusia care practică atacuri de tip ransomware”, se arată într-un comunicat al Casei Albe, citat de AFP.

Cea mai recentă victimă a unui astfel de atac, compania americană IT Kaseya, nu își va reporni serverele până duminică.

FBI, poliţia federală americană, a subliniat că ”amploarea” atacului cibernetic în curs de desfăşurare de vineri împotriva companiei americane Kaseya i-ar putea împiedica pe specialişti să răspundă în mod individual tuturor victimelor, relatează AFP.

Hackeri au atacat vinerea trecută Kaseya, chiar înainte de un weekend prelungit în Statele Unite, pentru a cere o răscumpărare de la un potenţialde peste 1.000 de companii prin intermediul software-ului său de management IT.

FBI-ul a declarat sâmbăta trecută că serviciile sale au deschis o anchetă şi că lucrează cu Agenţia americană de securitate cibernetică şi securitate a infrastructurilor (CISA) şi cu alte agenţii ”pentru a înţelege amploarea ameninţării”.

”Dacă credeţi că sistemele dumneavoastră au fost compromise, vă încurajăm să utilizaţi toate măsurile recomandate şi să urmaţi sfaturile Kaseya de a opri imediat serverele (legate de software-ul atacat) şi să semnalaţi FBI”, a adăugat poliţia americană într-un mesaj difuzat duminică.

„Deşi amploarea acestui incident ne poate împiedica să răspundem fiecărei victime în mod individual, toate informaţiile pe care le vom primi vor fi utile în contracararea acestei ameninţări”, a subliniat de asemenea FBI.

Citește și