Joe Biden, invitat la summit-ul UE din 2021! Europa salută înfrângerea lui Donald Trump
În urma unei discuții telefonice purtate cu liderii de la Bruxelles, Joe Biden a fost invitat să participe la viitorul summit al UE din 2021. Europa salută, astfel, înfrângerea lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii, notează presa de peste Atlantic.
Cei doi preşedinţi ai instituţiilor europene s-au întreţinut telefonic cu Joe Biden, pe care l-au invitat la Bruxelles „pentru o reuniune specială” în 2021.
Joe Biden, discuții cu liderii de la Bruxelles
„Tocmai am discutat cu preşedintele Joe Biden şi l-am invitat la o reuniune specială la Bruxelles, anul viitor, cu liderii Uniunii Europene”, a anunţat, pe contul său de Twitter, Charles Michel, preşedinte al Consiliului European.
„A venit momentul să ne unim forţele. Într-o lume în schimbare, parteneriatul nostru va fi mai important ca niciodată pentru cetăţenii noştri, pentru a ne relansa economia, pentru a stopa încălzirea climatică şi a crea o lume mai sigură. UE şi SUA vor avea mereu mai mult impact atunci când vor lua măsuri împreună”, a îndemnat Michel.
Relaţiile între cele două „blocuri” au fost tensionate şi tumultuoase în cei patru ani ai preşedinţiei lui Donald Trump.
„L-am felicitat pentru victoria sa. Este un nou start pentru parteneriatul mondial între UE şi SUA”, a anunţat, la rândul său, și preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „O Uniune Europeană puternică şi SUA puternice colaborând împreună pot defini o agendă mondială bazate pe cooperare, multilateralism, solidaritate şi valori comune”, a subliniat ea.
Joe Biden a avut discuţii şi cu Jens Stoltenberg, secretar general al NATO, care şi-a exprimat satisfacţia de a putea lucra „în strânsă colaborare cu el” pentru a pregăti reuniunea liderilor Alianţei în 2021.