Joe Biden lasă Rusia pe dinafara G7! „Nu-i vom adresa invitații”, anunță Casa Albă
Cu Joe Biden la putere în Statele Unite, Rusia rămâne pe dinafara G7. Casa Albă a anunțat că noua administrație de la Washington nu intenţionează să adreseze o invitaţie Rusiei pentru a participa la viitorul summit al celor mai puternice state din lume.
Fostul G8 a pierdut un membru în momentul în care Federația Rusă a anexat Crimeea, o decizie cu care Vladimir Putin a atras nemulțumirea comunității internaționale.
Donald Trump, deschis reluării dialogului cu Vladimir Putin
Ideea revenirii la formatul G8 fusese lansată chiar de Donald Trump. Fostul președinte american se declara deschis reluării dialogului cu Vladimir Putin, arătându-se favorabil ideii de a reprimi Rusia în rândul marilor puteri. Pe de altă parte, Rusia a dat asigurări în trecut că nu are nicio intenţie de a reveni în formatul G8, declarându-se mulţumită să lucreze în cadrul G20.
„Nu cred că vom adresa noi invitaţii Rusiei ori să reiterăm noi invitaţii Rusiei”, a spus purtătoarea de cuvânt a noului Executiv american, Jen Psaki. „Desigur, o invitaţie ar fi făcută în colaborare cu partenerii noştri din G7”, a adăugat ea.