Joe Biden, nemulțumit de Benjamin Netanyahu. Liderul de la Casa Albă spune că acesta nu face destule pentru un acord privind eliberarea ostaticilor
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a declarat luni că este aproape de a prezenta o propunere finală pentru un acord de eliberare a ostaticilor răpiți de Hamas și a spus că nu crede că premierul israelian Benjamin Netanyahu face destule pentru a asigura un astfel de acord.
Declarația a fost făcută într-o conferință susținută la Casa Albă, după ce forțele israeliene au recuperat în weekend trupurile ale șase ostatici, printre care se numără și un cetățean american, în Gaza. Armata israeliană a declarat că victimele au fost ucise recent de militanții Hamas, amintește Reuters.
Întrebat dacă intenționează să prezinte o propunere finală de acord ambelor părți săptămâna aceasta, Biden a spus: „Suntem foarte aproape de asta. Speranța este eternă”.
Moartea acestor ostatici a stârnit mai multe critici la adresa strategiei Administrației Biden în Gaza și a dus la o creștere a presiunii puse de societatea israeliană asupra Cabinetului Netanyahu în ceea ce privește salvarea ostaticilor rămași.
Întrebat dacă crede că Netanyahu depune suficiente eforturi pentru a obține un acord cu Hamas privind ostaticii, Biden a răspuns „nu”. Președintele american nu a intrat în detalii.
Sursa foto: Profimedia