Joe Biden, surprins deplasându-se foarte greu, la scurt timp de la aflarea diagnosticului de COVID-19
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a ajuns în Delaware miercuri seară, la scurt timp după ce a fost testat pozitiv pentru COVID-19.
Biden, în vârstă de 81 de ani, a coborât foarte încet din Air Force One (aeronava prezidențială, n. red.), făcând mai multe pauze pe parcurs.
Ulterior, el și-a pus o mască și s-a urcat într-o mașină care îl aștepta pentru a-l duce la reședința din Rehoboth, acolo unde va rămâne în izolare.
Presa notează că Biden părea să aibă nevoie de ajutor în tot acest timp, intrând cu dificultate și în mașină.
În ultima perioadă au apărut în presă diverse conversații la nivelul cel mai de vârf al Partidului Democrat, arată Daily Mail. Trei membri democrați ai Congresului i-ar fi recomandat deja lui Biden să renunțe la candidatură și să accepte că nu ar avea nicio șansă în fața candidatului republican, Donald Trump.
Miercuri seara, CNN a transmis că fostul președinte al Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, i-ar fi spus în privat lui Biden că nu îl poate învinge pe Donald Trump și că ar putea reduce șansele democraților și în Congres.
Acest lucru vine după ce liderul majorității din Senat, Chuck Schumer, a călătorit la Rehoboth weekendul trecut pentru o întâlnire privată cu Biden și i-a spus președintelui să renunțe la candidatură.
Joe Biden și-ar putea schimba părerea
Președintele american a susținut în repetate rânduri, public, că este hotărât să rămână în cursă, în pofida îngrijorărilor privind vârsta sa și starea de sănătate. Cu toate acestea, CNN a arătat că, în spatele ușilor închise, poziția lui Biden s-a mai nuanțat.
Postul TV îl citează pe un consilier al lui Biden, care a declarat că președintele a devenit „mai receptiv” la ideea de a renunța la speranța de a fi reales. Mai mult, Biden i-ar fi întrebat pe consilierii săi dacă aceștia cred că actualul vicepreședinte, Kamala Harris, ar avea șanse de a-l învinge pe Trump.
Daily Mail mai notează că Biden va avea timp să se gândească la viitorul său politic în timp ce se află în izolare la reședința din Rehoboth Beach după diagnosticul de COVID-19.
Într-un interviu acordat presei săptămâna aceasta, Biden a declarat că va renunța la candidatură doar dacă medicii i-ar spune că există un motiv medical care ar face acest lucru necesar.
„Dacă aș avea o afecțiune medicală care să apară, dacă cineva, dacă doctorii ar veni la mine și mi-ar spune «ai această problemă și acea problemă»”, a spus Biden după ce a fost întrebat ce l-ar determina să se retragă din cursa pentru Casa Albă.
El a spus anterior că doar „Dumnezeu Atotputernicul” îl va scoate din cursa din 2024.
Sursa foto: Profimedia