„John”, călăul din execuțiile Statului Islamic, a primit un „premiu”

Publicat: 04 01. 2015, 18:45

„Monstrul” care a marcat anul 2014 a fost „Jihadi John”, călăul SI devenit unul dintre cei mai vânați oameni din lume, după postarea unor clipuri video cu decapitarea fotografului american James Foley, în luna august. „Pe capul lui Jihadi John a fost pusă o recompensă de zece milioane de dolari”, precizează vice.com.

Când „Jihadi John” a apărut în clipul execuției lui Foley, era doar un terorist anonim. Imaginea sa a fost cu totul alta după ce a deschis gura. Lumea a fost șocată de accentul londonez al călăului „John”, despre care s-a spus, de-a lungul anului, că ar fi mort sau o întruchipare a mai multor executanți folosiți de Statul Islamic.

„Jihadi John” nu este un criminal oarecare, scrie vice.com, ci unul britanic. Cu cât va influența mai mulți oameni cu discursurile și atrocitățile sale, cu atât va deveni mai periculos, avertizează jurnaliștii care i-au decernat lui „Jihadi John” premiul „Monstrul Anului 2014″.