Premiere controversată la Festivalul de film de la San Sebastian din Spania. De ce a fost criticat actorul Johnny Depp, după ce a primit cea mai înaltă distincţie

Publicat: 25 09. 2021, 23:12
Actualizat: 25 09. 2021, 23:13
Actorul Johnny Depp / Sursă FOTO: Shutterstock

Johnny Depp a primit, vineri, cea mai înaltă distincţie a Festivalului de film de la San Sebastian, în Spania. Onorat pentru întreaga sa carieră, actorul a făcut în faţa publicului un exerciţiu de umilinţă, iar fanii l-au aclamat, informează Știrile Pro TV.

Doar că… femeile din cinematografie au criticat premierea starului de la Hollywood, pe care fosta soţie l-a acuzat de violenţă conjugală.

De altfel, anul trecut, Johnny Depp a pierdut un proces de defăimare intentat tabloidului britanic „The Sun”⁣, în urma unor articole care afirmau că actorul a comis acte de violență asupra fostei sale soții, Amber Heard.

Acesta, la rândul său, a acuzat-o pe fosta soție că și-ar fi „pictat rănile” pentru a-l defăima: „Nu sunt agresor, ci victimă”, s-a apărat el. În schimb, avocații lui Amber Heard au susținut că, astfel, el „încearcă să-și salveze cariera”.

Iar detaliile evocate în timpul procesului şi faptul că Depp a pierdut acea acțiune în instanță, au afectat serios reputația starului hollywoodian. Actorul Johnny Depp nu va mai apărea în următoarele filme „Fantastic Beasts”, după ce a pierdut procesul de calomnie cu tabloidul The Sun.

Într-o vreme în care proliferează „cultura anulării”, nimeni nu este în siguranță în fața unei “judecăți pripite”, a comentat Johnny Depp.

Referindu-se aparent la mișcarea #MeToo, care a denunțat hărțuirile sexuale şi violurile comise asupra unor femei de către bărbați influenți, starul american a apreciat că astfel de campanii „au scăpat de sub control”.


CITEȘTE ȘI: